„Asimptomatic” (început de nuvelă)

Publicat de nicolaetomescu, 3 aprilie 2020, 11:43 / actualizat: 5 aprilie 2020, 9:04

Te întrebi: Unde s-au făcut pașii greșiți? Unde s-a îndepărtat omenirea de ceea ce ar fi crezut că înseamnă Viața, mergând în sens diametral opus? O ceață deasă a pătruns în memoria celor care conduc „lumile” noastre (din fericire, suntem diferiți /iată ce de am folosit pluralul/ dar, din păcate, „algoritmul” oricărei puteri de pe glob se dovedește incapabil să găsească soluții)…

În izolare nu există informație, avem doar contexte… Pereții se strâng în jurul tău… Fiecare minut pare să se împartă în clipe infinite… „Lumina” singură alege dacă ești supraviețuitor din alt timp… Nu-mi pot imagina că acea parte din mine a murit sau va muri… Trebuie să decid că vreau să fiu… Se spune că oamenii cu spirit agitat nu pot atinge fericirea, deși imposibilul îți zâmbește mereu (doar să crezi că este posibil)… Când trăiești povestea, nu mai ești tentat să spui „povești”… Încep să-mi „torn” (re)sentimentele în „desene”? Sau totul este despre oameni? Sau tot ce rămâne din noi, după ce trecem, sunt ideile? Sau se cuvine să riscăm pierderea întregului, pentru a nu pierde ce am avut?

Te trezești, într-o dimineață, deschizi televizorul și devii speriat de ceea ce se întâmplă sau se va întâmpla… „O să fie și mai rău înainte să fie mai bine”… Totul, în numele unui „adevăr” medical bâjbâit, transmis prin „rețetar” propagandistic. Credeam că, pentru a scăpa de durere, trebuie să-i cunoști originea și să-i găsești leacul; de fapt, nici nu contează ce știi, ci tot ceea ce poți dovedi, prin faptă, pentru semenii tăi…