Un gospodar adevărat înseamnă speranță și încredere pentru semenii săi. Temistocle Diaconu la ”Bună dimineața” cu Mihai Florin Pohoață – 8.04.2020.
Publicat de mihaipohoata, 8 aprilie 2020, 05:41 / actualizat: 8 aprilie 2020, 9:31
Omul sfințește locul iar un gospodar adevărat înseamnă speranță și încredere pentru semenii săi.
Poate că niciunde nu se potrivește mai bine zicala care spune că ”omul sfințește locul”, precum la Pădureni, în județul Vaslui.
Pădureniul înflorește la propriu după 1990, într-una dintre cele mai sărace zone ale României, în același sistem politic în care trăiește toată țara, dar în condiții clar mai potrivnice decât satele din vestul țării.
Pădureniul înconjurat de sate sărace și prăfuite, este precum o oază în mijlocul deșertului, pentru că locuitorii au condiții de vis: piscină și camping, teatru de vară și sală de spectacole, teren de sport cu tribună și nocturnă, un parc minunat dotat cu foișoare și terase, lac de agrement și chiar un loc pentru echitație.
Comuna are drumuri asfaltate, rețea de canalizare și stație de epurare iar cei 4.000 de locuitori ai comunei au un standard de civilizație râvnit de destule orășele din țara noastră.
Din 1990, destinul comunei Pădureni Huși este legat de un om cu suflet mare Temistocle Diaconu, un primar respectat de toți oamenii din localitate și invitat, astăzi, miercuri, 8 aprilie 2020, în intervalul orar 9:10-9:20, din Matinalul ”Bună dimineața” – certitudinea unei treziri fără emoții, pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață.
Surse fotografii: lumeasatului.ro; adevarul.ro