MS confirmă primul deces în urma infectării cu noul corinavirus în rândul personalului medical
Publicat de Andreea Drilea, 7 aprilie 2020, 23:11 / actualizat: 8 aprilie 2020, 7:13
Un ambulanţier în vârsta de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava care era infectat cu noul coronavirus a murit, informează marţi Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate bărbatul a prezentat simptomatologie COVID-19 în data de 24 martie. A fost testat şi a primit rezultatul pozitiv în data de 30 martie.
Acesta nu a acceptat internarea şi a decedat marţi la domiciliu.
‘Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, îşi exprimă regretul faţă de această pierdere şi transmite condoleanţe familiei. Ministrul Sănătăţii este alături de personalul medical din cadrul SAJ Suceava’, afirmă MS.
MS precizează că în prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, 699 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)