Botoşani: Doi adulţi cu insuficienţă respiratorie, non-COVID, transportaţi cu elicopterul la Iaşi
Publicat de , 24 aprilie 2020, 18:38
Un elicopter Mi-8 aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, format din echipaj medical aparţinând UPU- SMURD Iaşi, a decolat, vineri, de la Botoşani către Iaşi, având misiunea de a transporta de urgenţă doi adulţi cu insuficienţă respiratorie, a anunţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Potrivit sursei citate, transportul pacienţilor către elicopter s-a realizat în condiţii de maximă siguranţă cu două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Botoşani.
La aterizarea în Iaşi, aceştia au fost preluaţi de un echipaj de intervenţie pe autospeciala de transport victime multiple şi transportaţi în siguranţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Spiridon’ Iaşi, în vederea acordării îngrijirilor medicale care se impun.
‘Pacienţii transportaţi în această după-amiază nu sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2’, se precizează în comunicatul DSU.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)