Ascultă Radio România Iași Live

Studiu sociologic privind standardul de viaţă

Studiu sociologic privind standardul de viaţă

Publicat de , 27 aprilie 2020, 08:11

Criza economică are implicaţii sociale care deja se resimt şi care vor fi vizibile pe termen imediat şi mediu.

Un studiu realizat de şase sociologi de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române arată că revenirea la puterea de cumpărare de dinainte de criză ar putea veni abia peste o jumătate de deceniu.

Cercetătorii susţin că standardul de viaţă va fi cel mai afectat şi afirmă că lecţiile crizelor prin care a trecut ţara noastră, cu efecte în plan economic şi social, arată că revenirea la puterea de cumpărare de dinainte a salariilor şi pensiilor durează cel puţin o jumătate de deceniu.

Cercetătorii menţionează că o parte dintre veniturile populaţiei sunt deja reduse de pandemie, iar cei mai afectaţi sunt salariaţii care au intrat în şomaj tehnic, persoanele în ocupare informală, cele care se ocupă de agricultura de subzistenţă, al căror număr rămâne necunoscut, dar şi persoanele care s-au întors recent din străinătate şi care nu au venituri.

Sociologii indică drept măsuri excepţionale indemnizaţia de şomaj şi venitul minim garantat de 1.000 de lei.

Pentru susţinerea deficitului public, recomandările cercetătorilor includ negocierii urgente cu FMI şi introducerea impozitului de solidaritate.

Se recomandă, de asemenea, abrogarea sau prorogarea Legii pensiilor, adoptate în 2019, indexarea punctului de pensie cu valoarea inflaţiei, creşterea de salarii doar pentru a compensa rata inflaţiei sau reintroducerea unei grile naţionale unitare de salarizare pentru administraţia locală.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:22

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale

Formaţiunile politice din coaliţia de guvernământ au convenit, miercuri seara, ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc pe data...

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 17:23

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA –...

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 11:11

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile

Poliţişti din toată ţară protestează, astăzi, faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile chiar şi cu două...

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:27

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur

Peste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere în ţara noastră în 2023, cele mai numeroase victime înregistrându-se în rândul...

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:31

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc astăzi în prima şedinţă din acest an. Vor avea loc discuţii privind data alegerilor prezidenţiale...

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 12:07

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate

Poliţiştii vor acţiona astăzi, în ultima zi a vacanţei, cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor...

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 11:59

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane

Dispeceratul Naţional Salvamont a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost 118 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a...

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 10:10

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 07-01-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ