Ascultă Radio România Iași Live

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, revocat din funcţie

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, revocat din funcţie

Publicat de , 28 aprilie 2020, 08:45

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat că a cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, Laurenţiu Ţenţ, deoarece datele actuale indică faptul că nu au fost îndepliniţi indicatorii de performanţă.

Am cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. Datele obiective îmi indică faptul că nu suntem acolo unde trebuia să fim astăzi în îndeplinirea indicatorilor de performanţă. Dincolo de evaluarea mea, mesajele primite, multe, de la pensionari care nu mă cunosc personal şi care îmi relatează situaţii inacceptabile din teren, pentru mine contează mult. Văd multe măsuri de reformă necesare pentru a ajunge la performanţa, posibilă în România, de a soluţiona dosarele de pensii în timp şi în general de a avea o altă atitudine, respectuoasă faţă de problemele pensionarilor. Sigur că nu este uşor să gestionezi un sistem care are, într-adevăr, o activitate complexă. Şi cu un om ca mine care este foarte exigent’, a scris Violeta Alexandru, luni seara, pe pagina sa de facebook.

Aceasta a subliniat că, în funcţii publice, o interesează exclusiv performanţa şi că vor urma câteva decizii importante de management.

În funcţii publice, mă interesează exclusiv performanţa. Da, propunerea de numire din decembrie 2019 a fost a mea, dar acest lucru nu înseamnă că, de dragul de a mă proteja, nu iau decizii atunci când este cazul. Ştiu un lucru, se poate face performanţă şi la casele de pensii. Urmează câteva decizii de management importante’, a subliniat ministrul Muncii.

Casa Naţională de Pensii Publice este instituţia publică de interes naţional care administrează sistemul public de pensii şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi acordă persoanelor asigurate pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale.

CNPP aplică politicile şi strategiile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind pensiile şi alte prestaţii de asigurări sociale şi asigură beneficiarilor săi servicii publice bazate pe transparenţă, legalitate şi eficienţă.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 06:27

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie

Organizaţiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională au anunţat, miercuri seara, declanşarea acţiunilor...

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie
Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:22

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale

Formaţiunile politice din coaliţia de guvernământ au convenit, miercuri seara, ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc pe data...

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 17:23

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA –...

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 11:11

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile

Poliţişti din toată ţară protestează, astăzi, faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile chiar şi cu două...

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:27

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur

Peste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere în ţara noastră în 2023, cele mai numeroase victime înregistrându-se în rândul...

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:31

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc astăzi în prima şedinţă din acest an. Vor avea loc discuţii privind data alegerilor prezidenţiale...

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 12:07

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate

Poliţiştii vor acţiona astăzi, în ultima zi a vacanţei, cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor...

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 11:59

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane

Dispeceratul Naţional Salvamont a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost 118 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a...

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane