(AUDIO) Neamţ: Două chilii ale Mănăstirii Agapia au fost distruse de un incendiu
Publicat de , 29 aprilie 2020, 08:50
Două chilii ale Mănăstirii Agapia, din judeţul Neamţ, au fost distruse de un incendiu izbucnit, aseară, şi care a fost stins aproape de miezul nopţii, după o intervenţie de aproximativ 4 ore.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Irina Popa, a declarat că cel mai probabil, cauza de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric la un cablu defect:
”La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case şi la nivelul acoperişului de la o casă din imediata apropiere. Incendiul a fost localizat și lichidat. În incendiu au ars o casă cu suprafaţa de 180 metri pătraţi şi bunurile materiale din interiorul acesteia, o anexă construită din lemn de aproximativ 20 de metri pătraţi, acoperişul unei alte case pe aproximativ 80 metri pătraţi. O femeie în vârstă de 22 de ani a făcut atac de panică. A primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.”
(Andreea Daraban, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)