Noi măsuri pentru prevenirea răspândirii pandemiei COVID-19 în Municipiul Iași
Publicat de Andreea Drilea, 30 aprilie 2020, 17:39
Primarul Mihai Chirica a convocat astăzi, 30 aprilie, la Palatul Roznovanu, o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași destinată luării unor măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii pandemiei COVID-19 în Municipiul Iași.
Măsuri luate astăzi, 30 aprilie, de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași:
Art. 1. (1) Începând cu data de 4 mai 2020 SC Compania de Transport Public Iași SA va organiza curse speciale pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 9.00 – 11.00. Accesul în aceste mijloace de transport public va fi permis exclusiv pentru aceste persoane.
(2) Mijloacele de transport public local destinate persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani vor fi marcate cu un autocolant de identificare.
(3) Accesul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani în mijloacele de transport public se va face în limita locurilor disponibile pe scaune, pe baza buletinului de identitate /cărții de identitate / cuponului de pensie / cardului SeniorIS și cu respectarea măsurilor de protecție (mască și mănuși de protecție).
(4) Cursele speciale pentru pensionari vor circula după următorul program:
De luni până vineri inclusiv, câte patru autobuze pe traseele 5, 19, 20, 27, 28, 29, 30, 36, 41, 42, 43, 44, 46 și 47. Pe traseul 52 vor fi disponibile trei autobuze. Pe traseele 23 și 49 va circula câte un autobuz. Câte cinci tramvaie vor acoperi traseele 3, 6, 9 și 11.
Sâmbăta și duminica, precum și în zilele de sărbătoare legală, vor fi alocate câte trei autobuze pe traseele 19, 20, 27, 28, 29, 30, 36, 41, 42, 43, 44, 46 și 47. Pe traseul 5 vor circula patru autobuze. Trei autobuze vor asigura transportul pe ruta 52. Traseele 23 și 49 vor fi acoperite de câte un autobuz.
Patru tramvaie vor circula pe traseele 3, 6, 9 și 11.
Art. 2. Primăria Municipiului Iași va transfera temporar către Direcția de Asistență Socială Iași două termometre la distanță pentru măsurarea temperaturii corporale și șapte către SC EcoPiața SA.
Art. 3. Începând cu data de 1 mai 2020 accesul în piețele agroalimentare, pentru toate categoriile de persoane (angajați, comercianți, cumpărători), se va permite doar în urma verificării temperaturii (maxim 37,5 grade Celsius) și cu respectarea celorlalte măsuri de protecție luate anterior prezentei hotărâri.
Art. 4. Începând cu data de 30 aprilie 2020, SC Servicii Publice Iași SA va desființa temporar grătarele amplasate în zonele de picnic / agrement din Municipiul Iași. Acestea vor fi remontate la o dată ulterioară.
Art. 5. Va fi continuat programul de dezinfecție în piețele agroalimentare în fiecare zi, după închiderea programului de lucru, de către SC EcoPiața SA, SC Servicii Publice Iași SA și SC Salubris SA.
Art. 6. Toate celelalte măsuri luate anterior rămân valabile, dacă nu contravin prezentei hotărâri și celorlalte măsuri luate la nivel național.
Ședința de astăzi este a paisprezecea a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași cu această problematică după cele din 29 ianuarie, 24 februarie, 9, 11, 15, 17, 20, 23, 24, 25 martie, 2, 10 și 16 aprilie și vine în continuarea și completarea deciziilor luate deja de municipalitate, de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență pe teritoriul României, în contextul stării de urgență instituite la nivel național și al Ordonanțelor Militare nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10 privind măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei COVID-19 emise de Ministerul Afacerilor Interne.
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași