2 mai, de la 18.10, Doi mari artişti pentru România, violonista Clara Cernat şi pianistul şi compozitorul Thierry Huillet, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Publicat de dvlad, 2 mai 2020, 15:40
Dragi prieteni, iată cum claustrarea dă naştere unor lucruri geniale! Un nou repertoriu inspirat de muzica naostră lăutărească este pregătit să fie lansat pe scenele lumii.
O bucurie să vă împărtăşim acest interviu cu doi artişti pentru care marca lor devine din ce în ce mai mult şi una românească. Dacă în urmă cu un veac sonatele pentru pian şi vioară în caracter popular românesc ale lui Enescu şi mai ales Rapsodiile sale îşi începeau ocolul lumii şi o cucereau, a venit rândul ca sămânţa originară a acestui repertoriu să rodească din nou. După Paganini, Kreisler, Sarasate, Liszt, Dinicu şi cîţi alţi mari artişti au cucerit lumea prin virtuozitate, a venit rândul Clarei Cernat şi lui Thierry Huillet să ne împărtăşească propria lor viziune asupra unui repertoriu de mare virtuozitate, inspirat de muzica marilor lăutari români.
Clara Cernat şi Thierry Huillet au reuşit să transforme săptămânile acestea de despărţire de public în timpul din viaţa lor care li s-a dat ca să aducă la desăvârşire cel mai frumos şi mai înălţător proiect, care i-a infuzat cu o energie fantastică şi a dat foc, pur şi simplu, inspiraţiei lor. Ştiau demult cât de avid este publicul de amestecul absolut incendiar de muzică etnică şi virtuozitate şi măiestrie clasică la un loc. Şi cu siguranţă, a existat demult nevoia de a umple acest gol şi de a dărui publicului acest repertoriu care adaugă încă o notă de unicitate personalităţii lor artistice, deja unicat pe întregul mapamond, nu doar prin sonatele enesciene, ci într-o măsură covârşitoare şi prin creaţiile originale ale lui Thierry.
Clara Cernat şi Thierry Huillet sunt doi artiști rari, puternici și fermecători, pe care îi leagă atât viața cât și muzica. Un cuplu unic, de mare forță expresivă, care oriunde apare inspiră și îi face pe oameni fericiți, pentru că ei înșiși fac totul din dragoste și entuziasm. Vă reamintesc, Clara este violonistă și violistă, a fost studenta maestrului Ștefan Gheorghiu la București și apoi a studiat cu Tibor Varga și Igor Ozim. Thierry Huillet stăpâneşte nu doar ştiinţa compoziţiei, ci şi a orchestraţiei și este un pianist desăvârşit şi un rafinat acompaniator. L-am cunoscut mai ales în duoul cu Clara şi pot să spun este cât de prezent, sensibil, spiritual și extrem de tehnic în același timp, iar în creație, cum scrie în CV-ul său, trece dincolo de modă și clișee, într-un limbaj personal și modern, fără să renege valorile tradiționale. Pentru a vă face o idee despre muzica sa, vă invit să intraţi pe musique21.com. Acolo aveţi o întreagă istorie a creaţiei sale şi extrase sonore, din “Carnaval de la fôret” sau “Micul print”, poemul pentru vioară şi orchestră în care sunt incluse texte din Saint Exupery… şi multe altele. musique21, o muzică pentru secolul 21.
Dar vă invităm în primul rând de la ora 18.10, în emisiunea Univers Muzical, unde povestea prinde viaţă din cuvinte şi sunete şi multă emoţie.