Dr. Ionuţ Nistor, după experienţa din Suceava: „Va trebui să redefinim standardele de minimă dotare a fiecărui spital”
Publicat de isoreanu, 3 mai 2020, 18:54
Spitalul Judeţean Suceava s-a aflat într-o situaţie dificilă, a cedat, în timpul pandemiei Covid 19, devenid focar al acestei boli. A fost nevoie de o măsură extremă, respectiv, preluarea de către o conducere militară pentru o perioadă care s-a încheiat deja.
Multe cadre medicale au fost infectate, altele s-au speriat şi au găsit motive pentru a nu mai merge la acel spital. Cu alte cuvinte, resursa umană a fost grav acceptată. În acest timp, au fost medici care s-au oferit voluntari şi au mers la Suceava pentru a-şi ajuta colegii, dar şi pe bolnavii de acolo.
Unul dintre aceştia este medicul primar nefrolog Ionuţ Nistor, de la Spitalul Parhon din Iaşi care a posvetit această experineţă într-un interviu realizat de Ioana Soreanu.
Ioana Soreanu: Domnule doctor, de ce ați solicitat să mergeți la Suceava? Pentru că a fost alegerea dumneavoastră.
Ionuţ Nistor: Eram… eram conştient de cât de gravă este situaţia, ştiam, deja, că doi dintre colegii mei, medici nefrologi de la Suceava, erau internaţi, a treia colegă era… era la domiciliu. Practic, rămăsese un singur medic care să ducă o secţie destul de grea. Vedeam ce se întâmplă, la ştiri. Aveam diverse discuţii cu colegi de-ai mei din alte părţi ale Europei. Atunci cred că a fost momentul în care ştiam că pot să ajut mutându-mă, pentru o perioadă scurtă, la Suceava, mai mult decât aş fi putut ajuta în Iaşi.
Ioana Soreanu: Şi, care a fost prima impresie, impactul, atunci când aţi ajuns la Spitalul Judeţean din Suceava?
Ionuţ Nistor: Greu de… greu de anticipat ceea ce am văzut acolo. Deşi mă aşteptam la ce este mai rău, realitatea era chiar mai… mai rea decât ce-mi imaginasem eu. Foarte mulţi, foarte mulţi pacienţi bolnavi internaţi, vorbim de câteva sute de bolnavi, în continuare, mult mai mulţi decât sunt trataţi în Iaşi, foarte mulţi în stare general gravă medie, pe o secţie de medicină internă, Nefrologia e secţie de medicină internă, deci, nu vorbim de Terapie Intensivă. Foarte puţin personal şi, cred că cel mai şocant, dacă vreţi, pentru noi, abia ajunşi din Iaşi, practic, intrasem în spital de jumătate de oră, a fost, după ce ne-am echipat şi am început să… să vizităm secţia, să ne întâlnim cu o doamnă doctor care era epuizată de câte ture făcuse şi, în acelaşi timp, avea o anumită fericire, de neînţeles pentru noi, fusese diagnosticată pozitivă şi însemna că merge acasă. Se bucura de faptul că merge acasă, în acelaşi timp, noi eram şocaţi de faptul că se bucura de faptul că era pozitivă. Greu de înţeles, dar era… era o reacţie la oboseală, la surmenaj şi, în zielele următoare, am înţeles mai bine reacţia ei din primul moment, dar pentru noi, a fost şocant acel episod.
Ioana Soreanu: Alături de dumneavoastră au mai mers şi alţi medici. Din punctul acesta de vedere, al personalului, s-a reuşit să se îmbunătăţească situaţia cât aţi stat dumneavoastră la Suceava?
Ionuţ Nistor: Da, lucrurile s-au îmbunătăţit foarte mult în cele trei săptămâni cât am stat. Deja, de la săptămână la săptămână, se vedea lucrul acesta. Împreună cu medicul epidemiolog, conducerea militară a început un program de… în primul rând, de inventariere. Pe fiecare secţie, s-a inventariat personalul, în sensul în care s-a făcut o situaţie în care se vedea cine este bolnav, cine este în concediu, cine este în izolare, cine, pur şi simplu, nu mai figurează în nicio evidenţă şi au început să fie chemaţi, retestaţi, internaţi cei care erau pozitivi şi, în felul acesta, lucrurile au fost foarte bine urmărite şi colegii care reveneau din concediu medical erau instruiţi despre care sunt noile circuite şi intrau în activitate. Ca să aveţi o imagine în cifre, spre sfârşitul perioadei, erau reveniţi în activitate, din totalul de o mie şi ceva de angajaţi, erau, deja, şase sute de angajaţi reveniţi în activitate, lucru care se vedea în fiecare… în fiecare zi erau mai mulţi.
Ioana Soreanu: Cum v-au primit colegii de la Suceava, au fost reticenţi sau bucuroşi de venirea dumneavoastră?
Ionuţ Nistor: Nu, n-am simţit niciun moment reticenţă. Am simţit o primire caldă, au încercat să m-ajute să mă integrez, să mă familiarizez cu obiceiurile locale, cu modul lor de a comunica între colegi, mă refer la telefoanele de care aveai nevoie, contactele de care aveai nevoie cât mai rapid. Iar în locul în care stăteam, eram carantinaţi într-o… într-o pensiune, undeva în afara Sucevei, personalul de-acolo şi cei care deţineau acel loc în care eram noi cazaţi au încercat să ne facă această şedere cât se poate de plăcută şi cât mai uşoară.
Ioana Soreanu: Cum credeţi dumneavoastră că s-a ajuns în această situaţie la spitalul sucevean, să devină un focar COVID, iar răspândirea comunitară, în acel judeţ, să fie mult mai mare decât în alte judeţe.
Ionuţ Nistor: Sunt mai multe explicaţii. Pot să încerc să… să speculez, să sugerez câteva direcţii. În primul rând, vorbim de spital monobloc, un spital de unsprezece etaje. Din păcate, în acest spital monobloc, este foarte uşor să ajungi în orice secţie. În momentul în care un pacient are nevoie de mai multe consulturi interclinice şi, din păcate, aceasta este o modă în medicina românească actuală, există aceste consulturi interclinice de acoperire ceea ce, din punct de vedere medical, este o greşeală, să ceri, pentru absolut orice diagnostic obişnuit, un consult de neurologie, de cardiologie, de nefrologie. Şi atunci, în general, pacienţii care erau speciali, speciali însemnând pile sau pacienţi la care nu era neapărat găsită o soluţie, erau văzuţi de foarte mulţi colegi. În felul acesta, apare o circulaţie, pe toate direcţiile, a unui posibil virus sau a unei posibile infecţii. Şi, lucrul ăsta ar trebui împiedicat, ar trebui reduse cât mai mult consulturile acestea inutile şi, sigur, folosite, din ce în ce mai mult, telemedicina şi consultul telefonic şi anulate consulturile care nu aduc nicio schimbare a tratamentului, făcute doar de dragul de a avea o parafă în foaie. O altă explicaţie este, totuşi, un management… un management defectuos al spaţiilor. Şi, am să dau un exemplu concret. Deşi vorbim de un spital mamut, desi vorbim de un spital uriaş, spaţiile de schimbare, vestiarele, dacă vreţi, ale asistentelor, ale infirmierelor, pentru fiecare secţie, erau în secţia respectivă. Ceea ce însemnaă că dacă veneai la serviciu, practic, traversai tot spitalul îmbrăcat în civil, traversai toată secţia îmbrăcat în civil şi ajungeai într-o cameră care era undeva între salonul 1 şi salonul 2 ca să te poţi schimba în echipament de spital. Lucru care mi se pare incredibil şi absolut inacceptabil. Aceste spaţii de schimbare ar trebui să existe undeva la parterul sau la ultimul etaj al spitalului la fel cum, de exemplu, spaţiile de masă… Nu există un spaţiu de luat masa, presupunând că vorbim de multe ore de lucru, undeva separate. Acelaşi lucru, se întâmpla tot în acelaşi spaţiu. Practic, fiecare secţie era cu un spaţiu de schimbat în interiorul ei, un spaţiu de luat masa în interiorul ei, lucru care nu ajută când vorbim de carantină, când vorbim de restricţionarea distribuţiei acestor infecţii. Şi, va fi nevoie de o regândire a circuitelor spitalelor, nu neapărat Spitalului din Suceava. Bănuiesc că sunt şi alte spitale în aceeaşi situaţie.
Ioana Soreanu: Pentru a schimba toate aceste lucruri, pentru a îmbunătăţi situaţia, era nevoie de o conducere militară? Vă întreb pentru că aţi fost acolo. O conducere civilă nu ar fi putut să ia astfel de decizii? Din câte am urmărit în presă a fost aşa… şi o… o oarecare neînţelegere între medicii civili şi cei militari de-acolo, de la Suceava.
Ionuţ Nistor: Ar fi putut. Ar fi putut o conducere civilă să coordoneze acest lucru, această criză, dacă o lume cum este, în general, lumea fiecărui judeţ n-ar fi influenţată de politic. Lumea… lumea medicală şi, în general, tot ce înseamnă conducerea medicală este influenţată politic şi apar interferenţe, influenţe, telefoane din lumea politicului, în mici sau mari discuţii, dezbateri medicale, lucru care este anormal. Deci, dacă ar fi existat doar profesionişti care să fie la conducere în adevăratul sens al cuvântului şi aceşti profesionişti ar fi fost lăsaţi să-şi facă treaba, nu ar fi fost nevoie. Din păcate, nici prima condiţie, nu sunt convins, repet exemplele mele cu vestiarul în mijlocul secţiei şi cu spaţiul de luat masa în mijlocul secţiei, deci, nici circuitele nu erau aşa cum ar trebui să fie, nici politicul nu a încetat să influenţeze decizii medicale. Şi, din cauza aceasta, cred că managementul militar a adus o… o anumită rigoare după ce a fost conşientizat faptul că această rigoare nu face decât să ajute şi să controleze şi nimeni nu îşi doreşte s-apară pedepse sau să fie o anumită, nu ştiu, teroare şi nu a fost niciun moment teroare, atunci colaborarea a fost foarte bună între cele două echipe, mă refer, echipa venită din zona militară şi echipa medicală.
Ioana Soreanu: Domnule doctor, am discutat şi cu medici plecaţi în alte ţări cu sisteme de sănătate mai bine puse la punct şi care nu suferă de atâtea lipsuri ca sistemul medical din ţara noastră. Totuşi, lucrurile nu au stat deloc bine nici acolo. Avem exemple: Italia, Spania, Franţa. Totuşi, în condiţiile acestui sistem mult hulit de sănătate de la noi, lucrurile au reuşit să fie ţinute sub control. Cum explicaţi paradoxul acesta?
Ionuţ Nistor: În toată România a vem mult mai puţine cazuri, Suceava este, mai degrabă, o excepţie…
Ioana Soreanu: Vorbesc de România, nu de Suceava, în mod special. Acolo, din păcate…
Ionuţ Nistor: În România, există un… un număr mult mai mic de cazuri. Putem să ne uităm la măsurile care au fost luate initial, de închidere a şcolilor şi de întrerupere a circulaţiei, şi-au fost luate destul de precoce, cred că este prima explicaţie. Avem o populaţie mai tânără. Din păcate, şi aici, nu-i un avantaj al ţării noastre, dar populaţia vârstnică este o populaţie izolată, este o populaţie dezavantajată care nu circulă, nu socializează, are o capacitate economică limitată şi atunci, din păcate, sunt izolaţi în jurul domiciliilor, nu sunt personae care clătoresc foarte mult sau care, în mod obişnuit, sunt în spaţiile mari, în aglomeraţiile urbane. Şi, cred că este şi această protecţie data de expunerea noastră la tuberculoză şi vaccinul BCG. Deşi, dacă ne uităm la o altă aglomeraţie cu un standard economic mult mai scăzut decţt al nostrum, nici acolo lucrurile nu sunt foarte tragice şi mă refer la India aici. Vorbim de aproape un milliard, India cu Pakistanul, totuşi – este foarte foarte aproape de China – totuşi, numărul de decese şi numărul de pacienţi îmbolnăviţi în India şi în Pakistan nu este foarte, foarte mare. Dar standardul de viaţă şi standardul de igienă în zonele din India şi Pakistan nu sunt deloc îmbucurătoare.
Ioana Soreanu: Ce credeţi dumneavoastră că trebuie schimbat, în general, la sistemul medical din România? Care sunt lucrurile esenţiale, sigur, care trebuie schimbate pentru ca următoarea situaţie de criză, fie că vorbim despre o epidemie, fie despre altceva, să ne găsească mai bine pregătiţi?
Ionuţ Nistor: Cred că trebuie să dispară acele mici insule de, nu ştiu cum să le definesc, “clinica mea”, “spitalul meu”. Cred că standardul acela pe care îl adoptăm în România, standardul de funcţionare a unui spital, a unei clinici trebuie să fie la fel peste tot în România. Dacă am decis că standardul pentru un spital judeţean este, nu ştiu, un număr de paturi şi cu un anumit număr de circuite, cu un anumit număr de monitoare, cu un anumit număr de asistente, acel standard trebuie să fie respectat aşa cum este scris, să nu existe nicio derogare pentru nimeni din ţară tocmai pentru a ne asigura că atunci când apar accidente, aceste accidente nu sunt mai grave tocmai din cauză că am închis ochii la anumite reguli la care nu trebuia închis ochii. Gândiţi-vă la acelaşi lucru în cazul unui incendiu. Sunt lucruri care dacă sunt respectate, catastrofele pot fi evitate dacă respectăm nişte standard de siguranţă. Şi, cred că din perspectiva aceasta, va trebui să redefinim standardele de calitate, de minimă dotare a fiecărui spital şi acele reguli să fie respectate, indiferent că vorbim de spitalul din Vatra Dornei sau vorbim de spitalul din Bucureşti. Al doilea… al doilea lucru, este nevoie de a accepta şi, mai ales aici, din păcate, trebuie să spun, anumiţi colegi de-ai mei trebuie să accepte că nu sunt dumnezei, că nu deţin adevărul absolut şi că fac parte dintr-o echipă. Mă uit din nou la Suceava şi sunt mici discuţii legate de chemarea într-o comisie de disciplină a unui coleg de-acolo care nu a înţeles să respecte un regulament de echipare. Principala problemă nu e că n-a înţeles să respecte o regulă legată de echipamentul de echipare, de minime componente ale acestui echipament de protecţie, ci principala problemă este că a decis că medicii se vor echipa într-un fel şi asistentele şi infirmierele în alt fel. Asta mi se pare absolut inacceptabil. Echipa medicală nu este, şi am învăţat lucrul ăsta la Suceava mai mult ca oricând, echipa medicală nu este formată din medici plus restul. Echipa medicală este o… un lucru foarte complex. De la tehnician, asistentă, infirmieră, tot ce înseamnă acest ceas care trebuie să funcţioneze perfect ca la sfârşit, actul medical să fie un act medical perfect şi pacientul să fie mulţumit. Chiar dacă sună ciudat, cred că atunci când vorbim de actul medical trebuie să ne uităm la tot ansamblul lui, este extrem de important medicul, sunt medic şi înţeleg lucrul acesta, dar absolut fiecare rotiţă, în acest act medical, este importantă şi dacă una din rotiţe se blochează, tot actul medical poate fi afectat.
