Neamţ: Şofer încarcerat, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un TIR în localitatea Căciuleşti
Publicat de Andreea Drilea, 6 mai 2020, 10:37
Un bărbat de 68 de ani a fost grav rănit după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un TIR, miercuri, pe DJ 156 A, în localitatea Căciuleşti.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, a declarat că victima a rămas încarcerată în autoturism şi a fost scoasă de pompierii veniţi la faţa locului.
‘Pompierii au scos victima, iar un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă o transportă la spital’, a precizat Popa.
La intervenţie au acţionat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi ambulanţa SMURD TIM.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)