Radio România Iași, emisiunea DIALOG INTERCULTURAL / MAȘINA VISULUI – vineri, 8 mai, 20:30-21:00. Redactor realizator, Lucian Merișca
Publicat de Iuliana Bubuianu, 7 mai 2020, 23:50
Autori sub Zodia Imaginarului… Spaima provocată de inexplicabil și descifrarea mesajelor criptate trimise de Natură – prin dialoguri între culturi, civilizații și cunoașteri. Moshe Idel și Sorin Antohi discutând despre moștenirea misterioasă lăsată de Ioan Petru Culianu. Psihiatrul Ovidiu Petcu, despre cele două civilizații antagonice în care trăim de fapt, ambele fiind sub semnul Ficțiunii. Scriitorul Gheorghe Săsărman despre știință, spiritualitate și pseudo-știință. Muzica adecvată momentului și emisiunii a fost compusă și interpretată de un autor de anticipație în domeniul literar și artistic – Marian Ghilea, titlurile pieselor fiind: Du riveroj, Arrakis, Supre de la nuboj (limba esperanto)…
Fizica, astronomia, cosmologia, filosofia științei, filologia clasică și limbile extra-europene, teologiile și sistemele de gândire – toate acestea au fost teme de interes și de studiu intens pentru personalitatea multivalentă și multiculturală care a fost Ioan Petru Culianu. Ar putea fi ele subsumate provocator unor “Jocuri ale Minții”?…
Despre moștenirea culturală lăsată de un celebru și misterios ieșean, ucis în Statele Unite, în prima parte a emisiunii… Moshe Idel, va vorbi despre relația specială care l-a legat de Ioan Petru Culianu și felul în care l-a descoperit… dincolo de Știință, Religie și Magie… El va fi completat de către Sorin Antohi. După crima de la Universitatea din Chicago, colegii săi americani nu au mai vrut să vorbească nimic, să organizeze nimic, în memoria lui – adaugă ei…
Cunoașterea, ca necesitate – și: De la Asimetrie, la Asimov… Despre încercările de re-conciliere a celor două civilizații: religioasă și științifică – ambele operând cu simboluri și ficțiuni intangibile, în fond – așa susține medicul psihiatru botoșănean Ovidiu Petcu. O viziune personală privind Civilizațiile și Culturile, Cunoașterile, puse sub semnul Ficțiunii. De la explicativ la speculativ și înapoi. Ficțiunea, imaginarul, planificarea unor acțiuni viitoare – aceste noțiuni legate de psihic și de cunoaștere – stau la baza apariției civilizației umane… Ficțiunea ca sondare și încercare de cunoaștere a Necunoscutului – așadar, Necesitatea Artei Imaginarului sau a Science-Fiction-ului, pentru adaptarea speciei umane. În esență, atât oamenii de știință cât și oamenii bisericii – cele două civilizații – cum apreciază OP – își proiectează gândurile în spațiul imaginar. Așadar, adaptare, prin ficțiune…
…Și apoi, despre Știință și pseudo sau para-știință. Știri și bârfe științifice sau Fakenews în Domeniul Științific… Vechea Gnoză și Noua Gnoză sau Pseudo-Gnoză – sau cum să inventezi Bibliografie, trișând în Cunoaștere… Gheoghe Săsărman, un alt nume cunoscut al Science-Fiction-ului, va analiza o carte, aflată la granița controversată dintre Știință și Spiritualitate.
Dumitru Constantin Dulcan este un medic român pasionat de ceea ce se numește „spiritualitate”. Este adeptul și susținãtorul mentalitãții „Mintea dominã materia” – credința în supremația voinței, asupra fenomenelor fizice – fiind una dintre principalele surse „cu titluri” la care fac apel iubitorii de para-stiințã.
Pe de altă parte, Gheorghe Săsărman este un autor de Science-Fiction care nu confundă știința cu literatura. El nu este însă medic, ci arhitect, la bază. De fapt, folosirea metaforelor în Știință poate produce confuzie și, în cele mai multe cazuri, tocmai aceasta este rețeta pseudo-științelor. Dumitru Constantin Dulcan, în cartea sa „Inteligența materiei” poate că are dreptate, la modul general – dar nu se bazează pe preceptele Științei, așa cum este ea, în mod clasic, înțeleasă. De ce să încercăm să demonstrăm existența lui Dumnezeu prin Știință? Cel mult probabilistica unei mulțimi infinite care ar reprezenta Spațiul și Timpul și Imaginația, am zice noi, ne-ar putea da idei în acest sens…
Gheorghe Săsărman: Știință, Spiritualitate, mistificare și kitsch cognitiv.
Sunteți invitații unei emisiuni realizate de Lucian Merișca – în anticamera Științei și Spiritualității – o emisiune deschisă dialogurilor între Culturi, Civilizații și Cunoașteri… Să-l ascultăm în această avanpremieră, cu un fragment, pe doctorul Ovidiu Petcu: