Ascultă Radio România Iași Live

Cameră – Modificări la proiectul Guvernului privind starea de alertă

Publicat de , 13 mai 2020, 18:46

UPDATE – Comisia juridică a Camerei a dat, miercuri, un raport favorabil proiectului Guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări – actul normativ va intra în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial şi se pot deschide centrele comerciale cu suprafaţă mai mică de 15.000 mp.

Deputaţii jurişti au dezbătut de două ori amendamentele, emiţând iniţial un raport, care ulterior a fost retras din cauza unor inadvertenţe. După mai multe ore de dezbatere, Comisia juridică a dat un nou raport.

Printre modificări se află şi că, în cazul în care starea de alertă se instituie în cel puţin jumătate de ţară, este nevoie de încuviinţarea Parlamentului în termen de 5 zile. În forma adoptată de Senat, încuviinţarea stării de alertă era necesară dacă această măsură era luată la nivelul întregii ţări.

‘Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii’, prevede raportul final al comisiei.

‘Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministrului Afacerilor Interne. Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată’, se precizează în raport.

De asemenea, Parlamentul poate aduce modificări măsurilor propuse de Guvern în starea de alertă.

Un alt amendament introdus se referă la faptul că proiectul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. ‘Legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I’, prevede amendamentul propus de deputatul PNL Florin Roman.

Deputaţii jurişti au mai reintrodus unele articole referitoare la restricţii, care fuseseră eliminate marţi de Senat, iar altele au rămas în forma Camerei superioare.

‘Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate, cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară’, mai prevede raportul.

Deputaţii jurişti au introdus un amendament care prevede posibilitatea deschiderii centrelor comerciale mai mici de 15.000 de metri pătraţi.

‘Pe durata stării de alertă se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu acordul CNSSU. Măsura nu se aplică în cazul centrelor comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare’, se arată în document.

Proiectul urmează să intre miercuri în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.


Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a finalizat raportul asupra proiectului de lege privind măsurile care vor fi aplicate în perioada stării de alertă.

Documentul va intra în scurt timp în dezbaterea plenului acestui for decizional în acest caz.

Sunt unele modificări faţă de forma adoptată ieri de către senatori.

Astfel, un amendament propus de liberali şi adoptat în Comisia Juridică prevede că starea de alertă intră în vigoare imediat după publicarea legii în Monitorul Oficial.

Dacă însă proiectul va trece în această formă de plenul Camerei Deputaţilor, articolul ar putea fi atacat la Curtea Constituţională şi asta deoarece, potrivit Constituţiei, legea intră în vigoare la minimum trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Rămâne de văzut care sunt şi celelalte modificări aduse şi care va fi forma finală a legii prin care se reglementează starea de urgenţă.

În acest caz, Camera Deputaţilor este for decizional.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:31

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc astăzi în prima şedinţă din acest an. Vor avea loc discuţii privind data alegerilor prezidenţiale...

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 12:07

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate

Poliţiştii vor acţiona astăzi, în ultima zi a vacanţei, cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor...

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 11:59

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane

Dispeceratul Naţional Salvamont a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost 118 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a...

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane
METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 10:10

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 07-01-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 10:03

Elevii se întorc la cursuri miercuri

Elevii se vor întoarce la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanţa de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei,...

Elevii se întorc la cursuri miercuri
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 07:39

Creştinii ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament

Astăzi este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul, profetul care a descoperit cel dintâi lumii că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu şi care L-a...

Creştinii ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 06:53

Numărul faptelor penale de violenţă domestică, în creştere în primele 11 luni ale anului 2024

În primele 11 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale de violenţă domestică a crescut uşor, cu 3,5% faţă de perioada similară a anului...

Numărul faptelor penale de violenţă domestică, în creştere în primele 11 luni ale anului 2024
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 06:41

100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România

100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România, potrivit unui proiect al Ministerului Muncii. Măsura...

100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România