Muzeele literare ieșene își redeschid porțile
Publicat de , 14 mai 2020, 17:37
De mâine, muzeele literare ieșene își redeschid porțile pentru publicul vizitator, după încetarea stării de urgenţă.
Pentru evitarea răspândirii noului coronavirus, vizitatorii vor fi triaţi la intrarea în instituţiile muzeale, le va fi verificată temperatura, va fi obligatorie purtarea măştii de protecţie şi respectarea distanţei sociale.
Palatul Culturii, Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, Muzeul Unirii din Iași, fac pregătiri pentru perioada de redeschidere, iar ulterior va fi anunţat şi programul acestor instituţii.
La Galaţi, oamenii se vor bucura de frumuseţile naturii la Grădina Botanică şi Parcul Zoo Gârboavele. De mâine, cele două instituţii îşi deschid porţile.
Muzeele literare ieșene își redeschid porțile pentru publicul vizitator, respectând recomandările de siguranță publică în ceea ce privește reluarea activității în sectorul muzeal.
Vizitatorii vor avea parte de o expoziție specială la Muzeul Mihai Eminescu „Scriitori în izolare”. Muzeografii spun că este o privire în oglindă a fenomenului izolării, așa cum îl trăim noi astăzi și cum a fost trăit de scriitorii altor vremuri.
Și la Complexul Muzeal Moldova Iași se fac pregătiri pentru redeschiderea parțială a muzeelor din structura sa, dar nu a fost anunțată o dată anume. Instituția precizează că vor fi deschise întâi Palatul Culturii din Iași, Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa și Muzeul Unirii din Iași, cu respectarea condițiilor de siguranță.
Ultimele pregătiri se fac și la muzeele din Vaslui. De mâine, expozițiile vor putea fi vizitate în grupuri mici. La Bârlad, Muzeului “Vasile Pârvan” a pregătit iubitorilor de artă expoziții despre astro-fotografie, vase din cultura Cucuteni, lucrări extrem de valoroase. Vizitatorii vor găsi la fiecare intrare soluții dezinfectante însă vor trebui să aibă propriile măști.
Tot de mâine, la Galați, va fi redeschisă Grădina Botanică și Parcul Zoo Gârboavele, în contextul încetării stării de urgenţă la nivel naţional. Publicul va avea acces doar în aceste două locuri de vizitare, deoarece ambele sunt în aer liber. Pentru evitarea răspândirii pandemiei de coronavirus, accesul în clădirea muzeului la acvariu, expoziţii, Observatorul Astronomic, încă nu va fi permis publicului. Vizitatorii sunt rugați să păstreze distanța de 1,5 metri între ei.
(Natalia Ciumac, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)