METEO: COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată în patru județe din Moldova
Publicat de gabrielarotaru, 15 mai 2020, 10:21
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași.
Interval de valabilitate: 15 mai, ora 13:00 – 16 mai, ora 03:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași
În intervalul menționat, la început în nordul Carpaților Orientali, iar spre seară și noaptea și în jumătatea nordică a Moldovei, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 60…70 km/h, iar în zona înaltă de munte peste 80…90 km/h,vijelii, căderi de grindină și averse ce pot avea și caracter torențial. Punctiform cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala și în restul regiunii, dar pe arii mai restrânse și în intervale de timp mai scurte.