(AUDIO)La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi gradul de vindecare a pacienţilor infectati cu SARS-COV 2 se apropie de 60%
Publicat de , 15 mai 2020, 17:18
La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi gradul de vindecare a pacienţilor infectati cu SARS-COV 2 se apropie de 60%, depăşind media naţională.
Managerul instituţiei, Carmen Dorobăţ, a declarat că pe timpul stării de urgenţă, la Iaşi au fost vindecaţi peste 300 de pacienţi, dintr-un total de 537.
Carmen Dorobăț:
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a subliniat că 4 din cele 36 de decese înregistrate în unitatea medicală au fost la persoane tinere, fără comorbidităţi:
Am avut 36 de decese, majoritatea la persoane de peste 65 de ani, dar trebuie să spunem că am avut și persoane tinere, sub 60 de ani, chiar sub 50. Am avut, din nefericire, persoane decedate la 27 de ani, 46, 51 de ani, fără comorbidități. Din cauza agresivității deosebite a virusului pe zona de vase mici se produce o vascularizație care atrage după sine instalarea unei disfuncții de organ. Cel mai frecvent este afectat plămânul, dar poate fi și rinichiul sau sistemul nervos central.
Referindu-se la gradul de ocupare din spital, Carmen Dorobăţ, a aratat ca acesta depăşeşte 90%:
Mai avem 10 locuri libere pentru zona de confirmați, 5 la suspecți și 3 la Terapie Intensivă. În urmă cu puțin timp, am dat un aviz de transfer pentru un pacient din zona Botoșani, care de asemenea, impune internarea la Terapie Intensivă, pacient confirmat, evident.
Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi are o capacitate de 210 locuri de cazare.
Majoritatea celor internaţi sunt pacienţi infectaţi cu noul coronavirus aduşi din alte judeţe ale Moldovei, cei mai mulţi fiind din Suceava, Neamţ şi Botoşani, după cum ne-a mai informat colegul nostru, Constantin Mihai.
(Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)