Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Angajaţii SJU nu şi-au primit salariile şi sporul pentru condiţii de pericol deosebit

Publicat de , 15 mai 2020, 17:26

Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava nu şi-au primit vineri salariile şi nici sporul pentru condiţii de pericol deosebit, ”din motive obiective”, dar banii există şi vor fi plătiţi săptămâna viitoare, a declarat într-o conferinţă de presă managerul unităţii medicale, Anatolii Buzdugan.

El a explicat că plata se va face marţi sau miercuri şi că motivele întârzierii au fost ‘obiective’, în condiţiile în care a existat ‘un număr enorm de concedii medicale’, iar angajaţii de la Serviciul RUNOS nu au revenit toţi la muncă.

În ceea ce priveşte sporul de pericol acordat pentru personalul medical, Buzdugan a spus că s-a aşteptat să apară reglementări clare, în condiţiile în care legea a fost promulgată de preşedintele României pe 15 mai.

‘Bani există, se dau acele stimulente. Există o mică problemă care a generat reţinerea salariului, probabil câteva zile, dar sunt motive obiective şi independente de voinţa noastră care au amânat salariile (…) A trebuit să introducem foarte multe concedii medicale, un număr enorm de concedii medicale la personalul care a fost afectat de boală. Faptul că unii dintre cei angajaţi la Serviciul RUNOS la fel au fost internaţi în spital (…) Nu există o reglementare foarte clară privind acordarea acelor sporuri atunci când o epidemie este declarată ca deosebit de gravă (…) Se va amâna, când vom avea reglementări clare vom acorda şi acel spor”, a afirmat Buzdugan.

Personalul medical care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit beneficiază, conform legii, pe perioada stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de trei luni de la data încetării stării de urgenţă, de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie.

Prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar din unităţi sanitare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, precum şi din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenţă socială, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate

UPDATE – Două femei din judeţul Vrancea care ar fi consumat produse alimentare conservate sunt acum suspectate de botulism şi au fost...

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate
(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 19:58

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției

Este a treia seară de proteste pentru o justiție independentă în București și în marile orașe. La Iași, peste 100 de persoane s-au strâns...

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției
Vaslui: Incendiu puternic la un service auto
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 18:29

Vaslui: Incendiu puternic la un service auto

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la un service auto din municipiul Vaslui, la faţa locului intervenind cinci autospeciale cu 30 de pompieri...

Vaslui: Incendiu puternic la un service auto
Misiune medicală la Chișinău: ficat prelevat de specialiștii Centrului de Transplant Iași
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 16:41

Misiune medicală la Chișinău: ficat prelevat de specialiștii Centrului de Transplant Iași

Specialiștii Centrului Regional de Transplant de la Iași au prelevat, noaptea trecută, la Chișinău, ficatul de la un pacient din  Republica...

Misiune medicală la Chișinău: ficat prelevat de specialiștii Centrului de Transplant Iași
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 14:40

(AUDIO) Iași: Tunurile de la Palatul Culturii, readuse în circuitul muzeal după restaurare

Cele două tunuri din fața Palatului Culturii din Iași au fost redate circuitului muzeal, după ce, timp de șase săptămâni, s-au aflat într-un...

(AUDIO) Iași: Tunurile de la Palatul Culturii, readuse în circuitul muzeal după restaurare
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 13:41

Suceava: Concerte de colinde la Casa de Cultură Rădăuți

Pentru a aduce în mijlocul publicului frumusețea sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Rădăuți și Casa de Cultură Rădăuți...

Suceava: Concerte de colinde la Casa de Cultură Rădăuți
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 13:15

Neamț: Înșelătoriile online iau forme tot mai sofisticate

În ultima perioadă, în județul Neamț au fost sesizate cazuri în care diferite persoane au fost păcălite să își investească economiile în...

Neamț: Înșelătoriile online iau forme tot mai sofisticate
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 13:05

Premii, la GALA „Awards for Excellence” Confindustria România 2025: Petronela Cotea Mihai-jurnalist Radio Iași și antreprenorii Jitariu Sebastian și Ioana – Viticultură ecologică, în Frumușica, Botoșani

Gala “Awards for Excellence” organizată de Confindustria România 2025, sub genericul „Excelență, tradiție și cooperare...