GCS: Maximum 16 persoane, la evenimentele familiale organizate în spaţii închise
Publicat de andreeadaraban, 16 mai 2020, 16:59
Numărul participanţilor nu este limitat în cadrul evenimentelor familiale organizate în aer liber cu respectarea măsurilor de protecţie, dar dacă evenimentul are loc în spaţii închise este limitat la 16, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
La întrebarea ‘Câte persoane pot participa la evenimentele familiale cu număr limitat de persoane, opţiune care se regăseşte la punctul numărul 9 în declaraţia pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasărilor între localităţi’, răspunsul GCS este:
‘Dacă evenimentul familial implică o slujbă religioasă în interiorul bisericii (ex: nuntă, botez, înmormântare), numărul maxim de persoane care pot participa este de 16 (punctul 5 (2), lit. a din anexa ‘Măsuri de prevenire şi control a infecţiilor aplicabile pe durata stării de alertă’, ataşată Hotărârii nr. 24 a CNSSU).
Dacă slujba se ţine în curtea bisericii, numărul participanţilor nu este limitat, însă se vor respecta măsurile de prevenire şi protecţie stabilite. Pentru evenimentele familiale private (ex: aniversări, petreceri, reuniuni de pomenire etc.) desfăşurate în spaţii închise va fi avut în vedere acelaşi număr de persoane (maximum 16) cu respectarea normelor de igienă şi pe cât de mult posibil respectarea distanţei fizice’. (Agerpres/ FOTO )