Galaţi: Doi şoferi reţinuţi după un accident rutier cu cinci răniţi
Publicat de , 18 mai 2020, 14:16
Doi şoferi din judeţul Galaţi au fost reţinuţi de poliţişti, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 26 şi soldat cu cinci răniţi, se arată într-o informare transmisă, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 26, unul dintre conducătorii auto implicaţi părăsind locul faptei.
La faţa locului, poliţiştii au stabilit că acesta ar fi condus autoturismul dinspre localitatea Tuluceşti către municipiul Galaţi şi, la un moment dat, ar fi efectuat manevra de întoarcere, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, din sens opus.
Bărbatul de 25 ani, aflat la volanul autoturismului din urmă, precum şi alţi patru tineri, pasageri, au fost răniţi în urma impactului.
La scurt timp după producerea accidentului, şoferul care a părăsit locul faptei a fost identificat în persoana unui bărbat de 28 ani, din Galaţi, ulterior, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că bărbatul care a condus celălalt autoturism implicat în accident nu este posesor de permis de conducere românesc, pentru nicio categorie de vehicule, folosind un permis de conducere fals pe care îl avea asupra sa.
Mai mult, rezultatul analizelor de laborator, după prelevarea de mostre biologice, a arătat că bărbatul era băut, alcoolemia înregistrată fiind de 1,22 g/l alcool pur în sânge.
Ca urmare, şi acesta a fost reţinut de poliţişti, pe bază de ordonanţă, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducere fără permis, uz de fals şi complicitate la fals în înscrisuri materiale.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)