Meteo trei zile (miercuri, joi, vineri)
Publicat de , 19 mai 2020, 12:40
Vremea în Moldova se va răci treptat, anunță Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Bacău.
Cerul va fi noros, miercuri, când pe arii extinse, în jumătate de sud a regiunii și la munte, vor fi averse, descărcări electrice și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25 de litri pe metru pătrat.
La munte, vor fi posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vântul va avea intensificări locale de 40 – 50 de kilometri pe oră, iar la munte, de până la 70 de km pe oră.
Temperaturile maxime ale aerului vor oscila, între: 15 şi 21 de grade, iar cele minime între două și 13 grade.
(Claudia Ciornilă, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)