Activitatea în Bazarul Suceava se reia din 30 mai. Restaurantele şi barurile din perimetru rămân închise
Publicat de gabrielarotaru, 27 mai 2020, 15:21
Bazarul Sucevei, cel mai mare complex comercial din oraş, se redeschide pe 30 mai, după două luni şi jumătate de suspendare a activităţii, a declarat, miercuri, primarul Ion Lungu, după şedinţa Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU).
Decizia a fost luată în şedinţa CLSU, întrunit la solicitarea primarului, care a venit cu această propunere după ce a purtat discuţii cu reprezentanţii comercianţilor din Bazar, cu Poliţia Locală şi reprezentanţi ai Administraţiei Pieţelor şi Bazarului.
‘Este o decizie greu de luat, facem tot ce este posibil să respectăm legea şi nu care cumva să ne trezim cu un focar de coronavirus în Bazar. Au venit la mine o parte dintre reprezentanţii comercianţilor din Bazar, care mi-au spus că de două luni şi jumătate nu au câştigat niciun ban, nu au din ce trăi. Nici la primărie situaţia nu este roz, sperăm să se mai încaseze taxe şi impozite până la 30 iunie, când expiră termenul de prelungire a facilităţilor fiscale acordate, îi înţelegem şi trebuie să le dăm o şansă şi acelor oameni să câştige o bucată de pâine’, a spus Lungu.
El a precizat că reluarea activităţii Bazarului este condiţionată de impunerea unor măsuri stricte de siguranţă publică, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
‘Ca măsuri de protecţie vom monta patru tuneluri de dezinfectare, care pulverizează substanţe biocide, la intrările în Bazar, din care două la poarta 1, principală. În plus vom avea în teren Poliţia Locală, care va monitoriza respectarea măsurilor de siguranţă. De asemenea, avem circuite stabilite, se face intrarea pe poarta 1 şi se face ieşirea pe poarta 2, de lângă râul Suceava, iar altă intrare, auto, este la poarta 3, cu ieşire la poarta 4. Şi acolo vom avea organizat flux cu trecere prin tunel de dezinfecţie, astfel încât să avem control asupra a ceea ce trece prin Bazar. Pentru toţi cetăţenii care intră în Bazar purtarea măştii este obligatorie. De asemenea, se va păstra distanţarea fizică, vom urmări să se respecte asta, de aceea vom avea forţe suplimentare de poliţie în Bazar, dar şi cu personalul administrativ vom monitoriza aceste aspecte’, a spus primarul Sucevei.
Totodată, el a anunţat că decizia de reluare a activităţilor comerciale din Bazar nu include restaurantele sau barurile din perimetru.
‘Rămân închise restaurantele şi barurile din Bazar, doar acolo unde se poate face servirea la fereastră, cu masa la pachet, se poate da autorizare pentru funcţionare. Vom fi foarte fermi în perioada următoare cu tot ce se întâmplă în Bazar’, a transmis Lungu.
Activitatea Bazarului din Suceava, în care funcţionează peste două mii de spaţii comerciale, a fost suspendată pe 15 martie.(Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)