Suceava: Primele unităţi de plasmă pentru pacienţii COVID-19, diponibile de săptămâna viitoare
Publicat de Andreea Drilea, 28 mai 2020, 16:04
Centrul Judeţean de Transfuzii (CJT) Suceava a recoltat, până în prezent, plasmă convalescent COVID-19 de la şapte donatori, prin metoda standard, a anunţat, joi, Prefectura Suceava, după o şedinţă tehnică iniţiată de prefectul Alexandru Moldovan cu directorul CJT, Maria Pilat.
Sursa citată a precizat că, în ceea ce priveşte modalitatea recoltării de plasmă prin plasmafereză, analiza conducerii CJT arată că este necesară asigurarea unor condiţii suplimentare de logistică şi personal, în acest sens autorităţile publice sanitare şi administrative urmând să facă demersurile necesare pentru suplimentarea personalului cu un post de medic şi unul de asistent pentru sectorul de plasmafereză, precum şi să identifice soluţii privind atragerea de fonduri în vederea amenajării unei locaţii şi asigurării de echipamente suplimentare necesare acestei operaţiuni.
Potrivit Prefecturii, CJT Suceava a înaintat cererea la Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională Bucureşti, iar autorităţile publice judeţene susţin demersurile efectuate.
CJT Suceava continuă campania de recoltare de plasmă convalescent COVID-19 prin metoda standard şi face apel la concetăţenii infectaţi şi vindecaţi, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru donare (vârsta, stare de sănătate bună, absenţa comorbidităţilor), să vină la centru pentru a dona plasmă şi sânge, prezentând biletul de externare din spital, testul pozitiv RT-PCR pentru COVID-19 şi testul negativ.
Urmare a activităţii CJT Suceava, săptămâna viitoare vor fi disponibile primele unităţi de plasmă de convalescent COVID-19 pentru pacienţii din Suceava.
În judeţul Suceava au fost declarate vindecate 2.387 persoane, până în prezent.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)