(AUDIO) Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din Iași
Publicat de gabrielarotaru, 1 iunie 2020, 07:32
La Iaşi, o explozie urmată de incendiu s-a produs, ieri după-amiază într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe bulevardul Nicolae Iorga, în zona Piaţa Nicolina.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri şi au reuşit să stingă focul rapid.
Două persoane au suferit de pe urma incidentului, după cum a declarat coordonatorul Smurd Iaşi, Diana Cimpoeşu.
Diana Cimpoeșu: Au fost preluati doi pacienti, un domn de 50 de ani cu arsuri pe 7 la sută din suprafata corporală, arsuri de grad II, la nivelul fetei si mâinilor, stabil, constient, dar evident în stare de soc emotional. Si mama lui care nu se afla în bucătărie, se afla în altă cameră si a suferit evident un atac de panică, o doamnă de 76 de ani, stabilă, constientă, cooperantă, în stare bună. Primul pacient merge la spital va necesita internare la chirurgie plastică si arsuri, dar sperăm cu prognostic favorabil.