Ascultă Radio România Iași Live

Finanțare record pentru UMF Iași: 11 milioane de euro pentru tratamentul persoanelor infectate cu virusurile hepatice B, C și D

Finanțare record pentru UMF Iași: 11 milioane de euro pentru tratamentul persoanelor infectate cu virusurile hepatice B, C și D
Foto: dav

Publicat de , 3 iunie 2020, 18:20

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a obținut, în cadrul programului POCU 2014 – 2020, o finanțare de aproape 11 milioane de euro pentru Programul regional integrat de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C din regiunile Nord-Est și Sud-Est – LIVE(RO) 2 – EST.

„Suntem singura universitate de medicină din țară care a obținut finanțare în cadrului apelurilor de tip programe de prevenție, depistare precoce și diagnostic și dintre proiectele depuse am luat cel mai mare punctaj, fiind la egalitate cu Institutul Fundeni. România se află în topul european al numărului mare de pacienți infectați cu virusurile hepatice, iar unul dintre obiectivele OMS, vital pentru derularea programului în România, este gratuitatea screening-ului, tratamentului şi urmăririi. O bună parte din populaţia ţării este săracă, iar împovărarea financiară cauzată de vizitele medicale, investigaţii sau tratament poate duce la diminuarea succesului demersului. Accesarea acestui tip de proiect permite îndeplinirea acestui deziderat și sunt convins că va salva multe vieți. De aceea LIVE(RO) 2  era unul dintre obiectivele importante al planului meu managerial și sunt bucuros că acum, datorită acestei finanțări, va putea fi implementat cu succes”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași. 

11 milioane de euro, 42 de luni, 120.000 de pacienți

Proiectul, realizat în parteneriat cu Asociația Română Anti-Sida și cu Spitalul Sf. Spiridon,  se va desfășura pe durata a 42 de luni. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 52,528,386.97 lei, dintre care 51,789,617,20 lei sprijin nerambursabil, reprezentând  98% din valoarea totală eligibilă a proiectului.  Obiectivul general al proiectului îl reprezintă furnizarea de servicii medicale de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic şi direcţionare către tratament al pacienţilor cu boli hepatice cronice secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatitice B/D şi C din regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Sud-Est, respectiv din județele Bacău , Botoșani, Iași, Neamț , Suceava, Vaslui, Brăila , Buzău, Constanta, Galați, Tulcea și Vrancea .

LIVE(RO) 2 are în vedere inițierea și desfășurarea unui program multi-regional (Nord-Est şi Sud-Est) de screening prin crearea rețelei locale de specialiști implicați în screening, identificarea, mobilizarea și testarea rapidă a minim 120.000 de pacienți. De asemenea, se vor organiza acțiuni medicale standardizate pentru diagnosticul de certitudine, stadializarea și trimiterea pacienților confirmați cu infecții cronice cu virusuri hepatitice B/D și C către centrele de tratament conform protocoalelor CNAS. Și nu în ultimul rând, în cadrul proiectului se vor înființa și organiza Centre de Prevenție, depistare precoce, diagnostic și direcționare către tratament al pacienţilor cu virusuri hepatitice B/D şi C în regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Sud-Est.

„LIVE(RO)2 este un proiect de durată, cu un impact deosebit asupra stării de sănătate a populației și care vine în continuarea altui proiect, LIVE(RO) 1, de formare a personalului medical din România pentru screeningul populațional al infecțiilor cronice cu virusuri hepatitice B/C/D.  Așadar, avem, odată, formarea specialiștilor, oferind medicilor de familie posibilitatea perfecționării în scopul îmbunătățirii monitorizării hepatitelor, urmată de identificarea și mobilizarea către screening a unor categorii populaționale vulnerabile din punct de vedere geografic și social, de înființarea și funcționarea centrelor de prevenție și de creșterea numărului anual de pacienți diagnosticați timpuriu și tratați la standarde îmbunătățite, în vederea scăderii ratei de mortalitate cauzată de ciroza hepatică ”, a declarat prof. univ. dr. Anca Trifan, manager de proiect.  

(Comunicat de presă UMF Iași/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Prognoză specială pentru zona Moldovei
Regional joi, 24 aprilie 2025, 10:18

METEO: Prognoză specială pentru zona Moldovei

PROGNOZĂ SPECIALĂ Interval de valabilitate: 24 aprilie, ora 12 – 24 aprilie, ora 21 Vremea va fi în general frumoasă ca aspect. Unele...

METEO: Prognoză specială pentru zona Moldovei
A început procesul incendiului din 2020, de la spitalul din Piatra Neamț
Regional joi, 24 aprilie 2025, 09:02

A început procesul incendiului din 2020, de la spitalul din Piatra Neamț

Miercuri a început procesul în cazul incendiului de la Secția Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, în urma...

A început procesul incendiului din 2020, de la spitalul din Piatra Neamț
(AUDIO) Documentaţia pentru ultimele trei tronsoane din A8, trimisă la ANAP
Regional joi, 24 aprilie 2025, 07:18

(AUDIO) Documentaţia pentru ultimele trei tronsoane din A8, trimisă la ANAP

Documentația aferentă ultimelor trei tronsoane din Autostrada A8, care fac legătura între Lețcani – Iași – Golăești – Ungheni,...

(AUDIO) Documentaţia pentru ultimele trei tronsoane din A8, trimisă la ANAP
(AUDIO) Peste 300 de pacienţi pe zi au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe de la Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași în perioada Paştelui
Regional miercuri, 23 aprilie 2025, 12:38

(AUDIO) Peste 300 de pacienţi pe zi au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe de la Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași în perioada Paştelui

Peste 300 de cazuri au fost înregistrate, zilnic, în perioada sărbătorilor, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului ”Sfântul Spiridon”...

(AUDIO) Peste 300 de pacienţi pe zi au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe de la Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași în perioada Paştelui
Regional miercuri, 23 aprilie 2025, 12:11

(AUDIO) CNIR a suspendat licitația pentru contractul de proiectare și execuție a tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii ,,Unirii” – A8

Compania Națională de Investiții Rutiere a suspendat, ieri, licitația pentru contractul de proiectare și execuție a tronsonului 2 Târgu...

(AUDIO) CNIR a suspendat licitația pentru contractul de proiectare și execuție a tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii ,,Unirii” – A8
Regional miercuri, 23 aprilie 2025, 10:16

METEO: PROGNOZĂ SPECIALĂ pentru regiunea Moldovei

Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o PROGNOZĂ SPECIALĂ valabilă pentru regiunea Moldovei. Interval de valabilitate: 23...

METEO: PROGNOZĂ SPECIALĂ pentru regiunea Moldovei
Regional miercuri, 23 aprilie 2025, 09:39

Un element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, a fost găsit în localitatea Rădăuți-Prut

Un element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, a fost găsit, ieri după-amiază, pe un câmp din localitatea...

Un element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, a fost găsit în localitatea Rădăuți-Prut
Regional miercuri, 23 aprilie 2025, 09:01

Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni

Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin...

Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni