Galaţi: CJ a inaugurat prima parcare supraetajată din judeţ
Publicat de , 4 iunie 2020, 15:16
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a inaugurat, joi, parcarea supraetajată de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), prima de acest fel din judeţ, investiţia urmând a fi extinsă cu încă un etaj şi cu un heliport.
Proiectul de aproximativ 9,5 milioane lei a fost finanţat din bugetul propriu al CJ Galaţi, parcarea având o suprafaţă desfăşurată de peste 8.000 de mp şi o capacitate de 306 locuri, din care 34 pentru persoanele cu dizabilităţi.
Parcarea dispune de un sistem de colectare a apelor uzate, precum şi de instalaţie de stingere a incendiilor. În cadrul proiectului, au fost amenajate spaţii verzi în suprafaţă de peste 2.100 mp şi aproape 500 mp de alei pietonale.
Costel Fotea a precizat că parcarea era necesară în condiţiile în care spitalul are aproximativ 2.000 de angajaţi, iar zilnic peste 250 de persoane ajung la Unitatea de Primiri Urgenţe şi aproximativ alte 60 la Secţia de Radioterapie care deserveşte cinci judeţe.
‘Cu toţii ştim cât de greu era să găseşti un loc de parcare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. De altfel, curtea unităţii medicale era sufocată de maşini. De aceea, a fost amenajată o parcare supraetajată pentru personalul spitalului, precum şi pentru gălăţenii care vin la spital pentru tratament sau ca să viziteze un pacient internat. Parcarea va putea fi folosită în mod gratuit de personalul spitalului şi vizitatori‘, a declarat preşedintele CJ.
Acesta a mai precizat că au fost demarate deja procedurile pentru construirea celui de-al patrulea etaj al parcării, dar şi a unui heliport şi a unui lift exterior.
‘Anul viitor, vom mai construi un etaj, ceea ce înseamnă alte aproximativ 150 de locuri de parcare, şi un heliport pentru elicopterul SMURD. Am demarat deja procedurile pentru cea de-a doua etapă, iar fondurile vor fi asigurate din bugetul Consiliului Judeţean‘, a spus Fotea.
(Agerpres/FOTO arhivă)