Iaşi: Artiştii Teatrului ‘Luceafărul’ se reîntâlnesc cu publicul la Bojdeucă, cu spectacole în aer liber
Publicat de , 6 iunie 2020, 07:07
Artiştii Teatrului pentru copii şi tineret ‘Luceafărul’ din Iaşi se reîntâlnesc de sâmbătă cu publicul, faţă în faţă, la Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău, cu spectacole în aer liber.
Directorul artistic al Teatrului pentru copii şi tineret ‘Luceafărul’ din Iaşi, criticul Oltiţa Cîntec, a declarat că la acest sfârşit de săptămână reîntâlnirea dintre echipa de artişti şi public se va face cu spectacolul ‘Ursul păcălit de vulpe’, susţinut pe o scenă în aer liber.
‘Vor fi respectate toate regulile sanitare impuse de autorităţi, în curtea de la Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău. Astfel, sâmbătă, de la orele 16,00, şi duminică, de la orele 11,00, pot fi vizionate două reprezentaţii cu ‘Ursul păcălit de vulpe’ după Ion Creangă. Biletele pot fi achiziţionate de la casieria Teatrului ‘Luceafărul’ sau de pe platforma http://www.bilet.ro. Preţul unui bilet este 12 lei. Spectatorii vor fi aşezaţi la distanţă de doi metri, membrii aceleiaşi familii pot să stea grupaţi. Spectatorii sunt rugaţi să aibă măşti şi substanţe dezinfectante. Pentru evitarea aglomerării, publicul este aşteptat cu cel puţin 15 minute înainte de începerea reprezentaţiei. Întrucât vor fi primii spectatori după pandemie, vor primi mici cadouri din partea teatrului‘, a precizat Oltiţa Cîntec.
Pe perioada stării de urgenţă cauzată de pandemia cu noul coronavirus, activitatea de prezentare a spectacolelor teatrale s-a desfăşurat în mediul online. Cele aproape două luni de distanţare impusă au devenit un interval foarte plin, cu evenimente adaptate la noul context. Sub titlul ‘La distanţă, dar în continuare împreună!’, instituţia ieşeană pentru copii şi tineret a prezentat online 12 spectacole din arhiva artistică.
‘Feedback-ul publicului a fost extraordinar, practic numărul de urmăritori pe reţelele de socializare şi pe canalul youtube dublându-se. O serie de concursuri au stimulat reacţiile fanilor sub forma unor mesaje scrise, desene, like-uri şi comentarii, fortificând legătura creatorilor cu publicul. În acelaşi demers de menţine a contactului strâns cu spectatorii, Teatrul ‘Luceafărul’ a pus la dispoziţie trailere ale propriilor spectacole pe post de suport video pentru activităţile desfăşurate acasă cu părinţii sau cu profesorii‘, a spus Oltiţa Cîntec.
Tot în această perioadă, ediţia a XIV-a a Festivalului de teatru şcolar ‘Hai la teatru!’ s-a derulat online, cele 52 de trupe participante fiind distinse cu premii acordate pe baza vizionării înregistrărilor video. Diplomele au fost livrate pe email.
Un alt program derulat cu mare succes de cei de la Teatrul ‘Luceafărul’ în perioada 26 mai – 1 iunie a fost ‘Săptămâna copiilor de toate vârstele’, cu videoclipuri realizate de actori utilizând mijloace de expresie foarte variate, precum storytelling, teatru de obiecte, de umbre, teatru de hârtie, animaţie. În plus, spectatorii au avut ocazia să vizioneze un film-surpriză, ‘Şi noi am fost copii’, cu echipa artistică a Teatrului ‘Luceafărul’ în copilărie şi în prezent.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)