(AUDIO) IAŞI: Situaţie incertă privind aparatul de prelevare a plasmei pentru tratarea pacienţilor cu COVID19
Publicat de Andreea Drilea, 10 iunie 2020, 19:14
Aparatul de prelevare a plasmei pentru tratarea pacienţilor aflaţi în stare gravă din cauza infectării cu noul coronavirus ar putea fi retras de la Iaşi.
Anunţul a fost făcut de Florin Hozoc, director al companiei farmaceutice care a donat statului român 18 aparate din această categorie.
Acesta a declarat că a trimis, astăzi, încă o adresă Ministerului Sănătăţii, prin care a dat un ultimatum de 5 zile pentru un răspuns la cea de-a doua parte a donaţiei, care constă în 32 de aparate.
Florin Hozoc:
Florin Hozoc acuză autorităţile că nu desfăşoară o campanie publică de informare privind posibilitatea de tratare a infecţiei cu Sars Cov-2, cu ajutorul plasmei prelevate de la pacineţii însănătoşiţi.
În replică, directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi, Lavinia Scripcaru, a declarat că, deocamdată, nu a primit nici o adresă privind retragerea aparatului de la Iaşi:
Directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi, Lavinia Scripcaru, a adăugat că, din toate persoanele contactate până acum, doar şase au acceptat să doneze plasmă. Toate sunt cadre medicale care au fost infectate cu Covid-19.
Pe de altă parte, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a precizat că plasma prelevată a fost folosită la tratarea a patru pacienţi aflaţi în stare gravă. Doi dintre aceştia au decedat.
Carmen Dorobăţ a mai spus că este prematur să tragem o concluzie pe marginea tratamentului cu plasmă prelevată de la foşti pacienţi infectaţi cu Sars Cov-2, având în vedere numărul mic de bolnavi care au primit plasmă hiperimună:
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)