13-15 iunie 1990, „Piața Universității”-București

Publicat de nicolaetomescu, 12 iunie 2021, 21:25

Golaniada[1], cunoscută și sub denumirile Fenomenul „Piața Universității”, Manifestațiile din „Piața Universității”… Evenimente de masă petrecute, între 22 aprilie și 15 iunie 1990, cu o durată de 53 de zile și adunând în jur de 50.000 de oameni în fiecare seară… Protestele, cele mai ample din istoria României și cele mai intense manifestări anticomuniste din Europa de Est, după căderea Cortinei de Fier, inițiate din cauza nemulțumirii generale cu privire la evoluția vieții politice din România post-decembristă, înnăbușite prin aducerea minerilor în capitală…

*

22 aprilie 1990 este considerată prima zi a celei mai mari demonstrații anticomuniste din perioada post-decembristă. „Piața Universității”, zonă centrală a Bucureștiului, a fost declarată „Zonă liberă de neo-comunism”. O mână de oameni declanșa fenomenul considerat drept cea mai amplă și spectaculoasă mișcare socială din perioada de tranziție postdecembristă a României. Mii de cetățeni demonstrau, zilnic, convinși de faptul că cei care preluaseră puterea mimau democrația[2] și că, după revoluție, nu se făcuse decât o rotație a cadrelor comuniste și securiste.

Comentariu ilustrat: Nicolae Tomescu & Erika Engel

În noaptea de 13-14 iunie, a avut loc un veritabil război urban soldat cu morți și răniți prin împușcare. Drept rezultat al discursului susținut de Ion Iliescu în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), care a calificat demonstranții de la Universitate cu apelativele de „huligani” și „golani”, în piață au început să vină tot mai mulți oameni. Pe fațada clădirii au fost postate portrete ale lui Mihai Eminescu și afișe (unul cu punctul 8 al Proclamației de la Timișoara). Pe zidurile Facultății de Arhitectură a fost întinsă o pancartă imensă: „Facultate de golani”. Manifestanții scandau: „Nu suntem partide!” și „Suntem golani!”. Cuiva i-a venit ideea de a scrie „golan” pe un cartonaș prins pe piept, ca un fel de insignă; gestul a fost copiat de toți cei din jur (mii de oameni și-au creat astfel de insigne). Insulta adresată manifestanților de Ion Iliescu a devenit simbolul luptătorului anticomunist, al militantului pentru democrație, intrând astfel în legendă[3]. Din prima zi a manifestației-maraton din „Piața Universității” și până la finalul acesteia, ca urmare a intervenției în forță a autorităților, sute de mii de persoane au tranzitat zona declarată „liberă de neocomunism – kilometrul zero al democrației”. Peste 1.000 de oameni, studenți, intelectuali, reprezentanți ai societății civile, protestatari, lideri ai organizațiilor neguvernamentale, muncitori, militari etc., au avut posibilitatea să se exprime neîngrădit de la balconul Universității, transformat într-o tribună a democrației. Decizia, luată de Liga Studenților din Universitate, a marcat începutul „Fenomenului Piața Universității”. Studenții din București, dar și reprezentanții altor centre universitare au rămas alături de manifestanți, susținând protestele opozanților lui Iliescu și ai FSN-ului până la data de 24 mai 1990. Aplicarea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, desființarea Decretului 473 care subordona Televiziunea națională conducerii de partid și de stat, epurarea guvernului de nomenclaturiști, amânarea alegerilor, judecarea vinovaților de crimele din decembrie 1989, au fost doar câteva dintre revendicarile susținute. „Demonstraţiile legate de Fenomenul «Piaţa Universităţii» din 1990 erau subordonate unui obiectiv, acela de a imprima o anumită orientare noului stat democratic român. Era o revendicare care viza arhitectura statului român.” (Marian Munteanu).

În aceste condiții, din perspectiva celor care dețineau puterea, a devenit esențială tehnica ce permite furnizarea de informații generale eronate unor terți, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori. „Plătiți din exterior sau de partidele din opoziție”, „drogați” sau „lumpeni” ai societății – iată calificative date celor care manifestau în zona liberă de neocomunism. Sediile partidelor politice de opoziţie au fost devastate, la TVR se difuzau „informaţii” că acestea se ocupă de „trafic de armament”, „muniţie”, „droguri” şi „falsificare de bani”; tipărirea ziarelor de opoziţie a fost oprită, sediile lor s-au trezit devastate; mulţi lideri ai mişcărilor politice anti-FSN fuseseră arestaţi. S-a vorbit despre mizeria unui loc aflat în afara perimetrului ocupat de manifestanţi; mizeria, întreţinută de Primăria Bucureștiului, era pusă pe seama «golanilor». Pe diverse căi, unii greviști ai foamei au fost contactați pentru a renunța la protest; lângă corturi apăruseră indivizi suspecți care îi îmbiau cu fripturi; pe trotuarele din zonă fuseseră instalate grătare cu mici și cârnați. Doina Cornea „era fie amanta lui Corneliu Coposu, fie a Regelui Mihai”, iar liderul liberal Radu Câmpeanu „avea un bordel la Paris”; toți ar fi „acționat” sub conducerea lui Horia Sima, liderul din emigrație al Mișcării Legionare[4]…

*

Sute de personalități s-au exprimat de la balconul Universității. Discursurile au avut loc până în ultimele zile premergătoare părăsirii zonei de către membrii din organizații.

„Am fost acuzați în ultimele zile de instigare iresponsabilă la dezordine socială. Nimeni dintre noi nu este iresponsabil, iar intransigența nu trebuie confundată cu nimic. Pe de altă parte, acceptăm termenul de instigatori. Într-adevăr, doresc împreună cu toți cei care sunt alături de dumneavoastră să vă instig nu la dezordine socială, ci la o ordine socială nouă, mai dreaptă, mai liberă, și mai prosperă, întemeiată pe o legalitate reală și pe promovarea în viața publică a spiritului de adevăr și a probității politice. În al doilea rând, vă instigam cu dragoste și gând bun la eliminarea practică și legala a tuturor elementelor retrograde si acaparatoare de putere si bunuri nemeritate. (…) În al treilea rând vă instig la dobândirea unui cadru constituțional, care să descătușeze forțele vii ale țării, pe oamenii buni, pe oamenii cinstiți, pe oamenii drepți și curați, talentați și pricepuți, pe cei care pot face o țara nouă mai dreaptă și mai curată. Este vorba de oamenii pe care nimeni nu-i poate nici minți, nici înfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care-i reprezentați aici, cu atâta stăruință, cu atâta dârzenie și cu atâta lumină. Acești oameni dau în clipa aceasta și dincolo de orizontul ei sensul și noblețea acestei adunări. Trăiască Libertatea!” (eminescologul, filosoful, eseistul și traducătorul Petru Creția)

„Inițial, am ajuns în Piață pentru o acțiune comercială, închiriasem o stație pentru balconul de la Universitate. Văzând ce se întâmplă acolo, de a doua zi, nu am vrut să mai primesc bani pentru stația pusă la dispoziție. M-a luat valul… Țin minte că Laura Bodolan făcuse un text excepțional: Mai bine haimana decât trădător,/ Mai bine huligan decât dictator,/ Mai bine golan decât activist,/ Mai bine mort decât comunist! Text cu o profundă semnificație: trădatori au fost mulți în țara asta, Ceaușescu ne-a făcut huligani, Iliescu fusese activist și ne-a făcut golani etc. Un alt cântec pe textul Laurei Bodolan a fost Golan post mortem. Era ceva emoționant: oamenii se așezau în genunchi, plângeau, se aprindeau torțe, lumânări. Au mai cântat: Alexandru Andrieș, Vali Sterian și Compania de Sunet, Elena Cârstea, Călin Jicărean, Vlad Galiș, Stelian Maria, Mia Braia și Nicu Vladimir. O seară memorabilă a fost când maestrul Gheorghe Zamfir, după un scurt discurs, le-a cântat celor prezenți la naiul său. Versurile se făceau pe loc, în funcție de moment, de inspirație. Se cânta în fiecare seară, mai cântam și împreună, ne cântam și cântecele unii altora când eram plecați, s-a lucrat, practic, într-o echipă. Când oamenii plecau seara acasă, plecau cu cântecele noastre în suflet, rămâneau cu versurile noastre în minte” (Cristi Pațurcă, Dumnezeu să-l odihnească în pace)

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=jMnRp1rfDHc[/youtube]

[1] Manifestațiile au fost supranumite Golaniada, titlu provenind din apelativul „golan”, folosit îndeosebi de către președintele Ion Iliescu atunci când făcea referire la protestatari.

[2] Argumente ale demonstranților: „Ion Iliescu se înconjurase cu reprezentanți ai fostei nomenclaturi, începuse prigoana opozanților, se făceau arestări ilegale, erau expulzați cetățeni români care participau la demonstrațiile anti-FSN, Regele Mihai fusese împiedicat să intre în țară, posturile naționale de televiziune și radio erau folosite, exclusiv, în interesul puterii neocomuniste al cărei exponent era Ion Iliescu”…

[3] S-au format „categorii” de golani: „golan de bine”, „golan de bună-credință”, „golan titrat”, „golan elev”, „mini-golan”, „golan muncitor”, „golan arestat”, „golan alergic la roșu”, „golan cu două doctorate”, „golan meditator de feseniști”, „golan cu opinii”, „mamă de golan” ș.a.

[4] De asemenea, manifestanții din Piața Universității „ar fi avut drapele verzi” (n.n. – steagul Mișcării Legionare), Societatea Timișoara a fost acuzată că dorea, de fapt, „federalizarea” României… Ziarul cel mai virulent era „Azi”, condus de Octavian Știreanu, fost consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, fost senator (la publicație a lucrat și Corina Crețu, fostul purtător de cuvânt al președintelui Iliescu).