Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Reţea de traficanţi de droguri de mare risc, destructurată de DIICOT şi BCCO

Iaşi: Reţea de traficanţi de droguri de mare risc, destructurată de DIICOT şi BCCO
Foto: dav

Publicat de gabrielarotaru, 25 iunie 2020, 18:45

O reţea de traficanţi de droguri de mare risc, care acţiona din 2018, a fost destructurată de procurorii DIICOT Iaşi şi poliţiştii judiciari din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Iaşi, după ce miercuri au fost făcute 21 de descinderi în Iaşi şi Bucureşti.

La sediul DIICOT Iaşi urmează să fie aduse, în vederea audierii, 25 de persoane.

Potrivit unui comunicat de presă, grupul infracţional era specializat în trafic de droguri de mare risc, deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi efectuarea de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

‘În fapt, s-a reţinut că, la începutului anului 2018, pe raza municipiului Iaşi, s-a constatat o creştere a traficului de droguri de mare risc, respectiv heroină. În urma administrării probatoriului a rezultat faptul că mai multe persoane din municipiul Iaşi, începând cu luna aprilie 2018, s-au aprovizionat cu droguri de mare risc – heroină din cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, droguri pe care mai apoi le transportau în municipiul Iaşi şi le deţineau atât în vederea consumului propriu cât şi în vederea comercializării către o clientelă tot mai vastă de consumatori de asemenea substanţe care în timp au devenit dependenţi. Astfel, tot mai mulţi tineri de pe raza municipiului Iaşi, atât pentru a-şi susţine dependenţa cât şi din considerente de ordin financiar, sesizând totodată posibilităţile obţinerii unor câştiguri materiale ilicite substanţiale într-un timp cât mai scurt, au luat hotărârea de a se deplasa în municipiul Bucureşti, cartierul Ferentari şi nu numai, de unde să procure personal heroină de la dealerii de asemenea substanţe, fără a se cunoaşte cu aceştia în mod direct sau prin intermediari’, se menţionează într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, ‘o parte dintre persoanele identificate de către organele judiciare, din municipiul Iaşi, cu asemenea preocupări, atât în prezenta cauză cât şi în cadrul altor cauze penale instrumentate la nivelul DIICOT – ST Iaşi au fost prinse în flagrant, reţinute, arestate preventiv şi chiar condamnate definitiv după ce au revenit din cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti către municipiul Iaşi având asupra lor heroină procurată din acel loc’.

‘S-a reţinut faptul că, de la începutul lunii ianuarie 2019, din ce în ce mai mulţi tineri din judeţul Iaşi s-au deplasat periodic în cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, la intervale relativ scurte de timp de ordinul a 3-4 zile sau săptămânal, pentru a-şi procura acest tip de drog – heroină, de la un număr de trei suspecţi. În ceea ce priveşte dealerii de heroină din cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, unul dintre suspecţi era cel care superviza activitatea infracţională a surorilor sale, cât şi a altor persoane implicate alături de acestea în activităţile de trafic de heroină. Pe lângă surorile acestuia, au mai fost identificate şi alte persoane implicate la rândul lor în activităţile infracţionale de trafic de droguri de mare risc – heroină, cu diferite sarcini în cadrul cercului de persoane din anturajul liderului grupării’, se precizează în comunicatul de presă.

Persoanele care vindeau heroină pentru lider evitau să încheie tranzacţiile cu heroină în alte zone decât Aleea Livezilor, de teama să nu fie interceptaţi de către organele judiciare.

‘Astfel, de regulă, când alte persoane – consumatori sau dealeri de heroină, în special din alte localităţi, doreau să se aprovizioneze cu cantităţi mai mari de heroină odată, le solicitau să vină efectiv în apropierea ‘ghetourilor’ de pe Aleea Livezilor, iar de cele mai multe ori pentru a se asigura că nu colaborează cu organele judiciare şi mai ales când erau însoţiţi de persoane noi, străine, înaintea încheierii tranzacţiilor le solicitau să consume prin injectare sau fumare la folie, heroină’, precizează anchetatorii.

Conform acestora, la sfârşitul lunii martie 2019, liderul, însoţit de concubina sa au părăsit teritoriul României călătorind în Marea Britanie, întrerupându-şi activitatea infracţională de trafic de droguri de mare risc – heroină.

‘Principalul motiv pentru care acesta a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României a fost datoriile pe care acesta la avea faţă de anumite persoane, sume de bani care ar fi fost împrumutate cu camătă şi de care nu dispunea pentru a le restitui la acel moment fiind presat să le achite. În urma plecării acestuia, persoanele din anturajul său şi-au restrâns în mare parte activitatea infracţională de trafic de droguri de mare risc – heroină, însă nu au încetat-o complet. După revenirea în ţară, liderul grupării şi-a reluat activitatea infracţională de trafic de droguri de mare risc, sens în care a recrutat alte noi persoane şi a implicat şi alţi membri ai familiei sale în scopul sporirii câştigurilor financiare ilicite prin vânzarea de heroină’, mai spun anchetatorii.

Ei precizează că, în cursul lunii iulie 2019, în urma probatoriului administrat în cauză s-a stabilit faptul că suspectul a iniţiat şi a coordonat o grupare infracţională organizată constituită din membri ai familiei cât şi alte persoane care au aderat la aceasta în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc – heroină.

‘Pentru a obţine un profit considerabil din comercializarea drogurilor de risc şi pentru a avea un control asupra cantităţilor vândute şi a sumelor de bani obţinute, în cursul lunii iulie 2019 suspectul împreună cu alte două persoane au constituit o grupare infracţională organizată, în care acesta avea rolul de lider. Gruparea a fost alcătuită, în principal, pe criterii familiale, dar au fost acceptate şi persoane care nu făceau parte din familia ‘lărgită’, şi anume persoane care aveau permise de conducere şi efectuau servicii de taximetrie. Acceptarea acestor persoane a avut rolul de a nu crea suspiciuni cu privire la deplasările efectuate în scopul preluării/acceptării unor cantităţi de heroină. Totodată, a rezultat faptul că liderul grupării este asociat cu gruparea infracţională organizată cunoscută sub denumirea de ‘Capai sau Kapai’, atât acesta cât şi alţi membrii ai grupării fiind în trecut arestaţi şi condamnaţi pentru săvârşirea aceluiaşi gen de fapte – trafic de droguri de mare risc – heroină’, spun anchetatorii.

Conform sursei citate, gruparea infracţională ‘Capai’ acţiona în municipiul Bucureşti, un segment important din gama largă de infracţiuni săvârşită de această grupare constituindu-l traficul de heroină în zona cartierului Ferentari şi nu numai.

Anchetatorii mai arată că pe lângă gruparea ‘Capai’ în zona cartierului Ferentari acţionează şi alte grupări infracţionale dintre care şi gruparea infracţională cunoscută sub denumirea de ‘Ştoacă’ unii dintre membri acestei grupări fiind rude sau apropiaţi ai grupării ‘Capai’.

Cu toate acestea, spun anchetatorii, pentru a fi lăsaţi să îşi desfăşoare activitatea infracţională de trafic de droguri de mare risc – heroină în zona ghetoului din cartierul Ferentari, deşi asociat cu gruparea ‘Capai’, suspectul era condiţionat de plata în mod constant a unor sume de bani – aşa denumita ‘taxă de protecţie’ membrilor grupării ‘Ştoacă’, mai spun anchetatorii prin intermediul comunicatului de presă.

‘Din probatoriu a rezultat faptul că suspectul a desfăşurat, într-un cadru organizat, de mai mult timp activităţile infracţionale de trafic de droguri de mare risc – heroină din cartierul Ferentari, având în permanenţă în subordinea sa diferite persoane care se ocupau cu prepararea dozelor de heroină furnizate şi comercializarea acestora către clienţii – consumatori de asemenea substanţe. De la iniţierea cauzei penale şi până în prezent, o parte dintre persoanele aflate în subordinea suspectului au fost însă reţinute/arestate, activităţile de natură infracţională din cadrul grupării fiind marcate de o continuă dinamică. De asemenea, ca urmare a plecării din ţară a liderului grupării şi a lipsei acestuia vreme de circa două luni de zile, activităţile infracţionale au fost coordonate de către ceilalţi membri de familie însă au scăzut în intensitate, unii dintre aceştia acţionând pe cont propriu’, mai spun anchetatorii.

Conform sursei citate, după revenirea în ţară, acesta s-a preocupat de reluarea în calitate de lider a activităţilor infracţionale într-un cadru bine organizat, prin cooptarea şi implicarea unor noi membri; identificarea şi amenajarea unor locaţii în care să poată depozita în siguranţă cantităţile de droguri şi unde să fie strânse sumele de bani obţinute din vânzarea acestora; lărgirea clientelei; închirierea unui imobil în afara zonei ghetoului unde să locuiască fără a fi cunoscută de ceilalţi membri ai grupării cu excepţia celor în care are suficientă încredere; stabilirea unui program strict, pe ture de schimb a membrilor grupării care se ocupau de comercializarea en-detail a heroinei în zona ghetoului din cartierul Ferentari; identificarea unei surse sigure şi stabile de aprovizionare cu heroină.

‘Totodată, suspectul a întreprins măsuri suplimentare de autoprotecţie, fiind foarte precaut în ceea ce priveşte transportul drogurilor între locaţii, apelând doar la anumite persoane în care avea suficientă încredere precum fiul său sau un anume şofer de taxi, evitând în acest fel aflarea detaliilor legate de momentul efectuării acestor deplasări şi locaţiile unde se deplasează. În transportarea drogurilor pentru reaprovizionarea cu heroină a dealerilor aflaţi în subordinea sa din zona ghetoului, suspectul a cooptat şi alte două persoane de încredere, respectiv pe fratele său, eliberat recent din penitenciar, precum şi o altă persoană, aceştia fiind printre puţinii care cunoşteau adresa unde locuieşte în prezent, fără forme legale, liderul grupării. Alţi membri din cadrul grupării infracţionale organizate pe care îi coordonează, pe lângă comercializarea heroinei, aveau sarcina de a supraveghea atent zona înainte de a se deplasa şi de a-l informa în legătură cu orice suspiciune legată de prezenţa organelor judiciare în ghetou cât şi de a supraveghea şi coordona la rândul lor activităţile infracţionale derulate de către ceilalţi membrii ai grupării’, au explicat anchetatorii, prin intermediul comunicatului de presă.

Din acelaşi document reiese că persoanele aflate în subordinea suspectului care comercializează en-detail heroina din zona ghetoului din cartierul Ferentari se ocupau totodată şi de porţionarea şi prepararea dozelor de heroină denumite şi ‘buste’.

Aceştia au păstrat şi o evidenţă scriptică şi detaliată a cantităţilor comercializate şi a clienţilor – consumatori de asemenea substanţe.

‘În acest fel, aceştia pot fi verificaţi de către lider în cazul în care ar încerca să-şi însuşească pentru sine sau să îl înşele în legătură cu cantităţile de heroină distribuite şi sumele de bani încasate din comercializarea acestora. În aceeaşi măsură, dealerii de heroină din subordinea liderului puteau verifica în cazul în care existau lipsuri în gestiune privind sumele de bani încasate, cantităţile de heroină comercializate şi datoriile pe care unii consumatori de heroină le cumulau fiindu-le oferite doze de heroină în avans şi angajându-se să le plătească ulterior în momentul în care vor dori să procure alte noi asemenea doze, profitând în acest fel de dependenţa acestora de consumul de heroină’, mai spun anchetatorii.

În acelaşi timp, oamenii legii au documentat activitatea infracţională a unui alt suspect din Iaşi care constituia un alt nucleu important pe piaţa traficului de droguri de mare risc – heroină şi nu numai şi care se aproviziona periodic clientela din Bucureşti.

‘Acesta controlează traficul cu heroină din zona cartierului ‘Dallas’, rezultând în ultima perioadă o intensificare a comercializării de asemenea substanţe în acel loc şi a sporirii şi creşterii numărului de consumatori de asemenea substanţe, în special din rândul tinerilor şi a cetăţenilor de etnie rromă. Cu privire la modul de operare a suspectului în procurarea heroinei a rezultat faptul că se deplasează cu trenul în municipiul Bucureşti, însoţit de alte persoane de sex feminin, iar după ce procură heroina, aceasta este disimulată de către persoanele de sex feminin în vagin, revenind tot cu trenul înapoi către municipiul Iaşi. În afară de aceştia, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că un alt important dealer de heroină de pe raza judeţului Iaşi se deplasează în mod frecvent în cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, pentru a se aproviziona cu asemenea substanţe. Acesta este cunoscut de mai mulţi ani de zile cu preocupări în sfera traficului şi consumului ilicit de heroină, fiind în trecut cercetat şi în cadrul altor cauze penale având ca obiect săvârşirea acestui gen de fapte. Din probatoriile administrate a rezultat faptul că în cursul lunii mai 2020 a existat o criză de heroină în Bucureşti, cantităţile fiind mici, iar calitatea mărfii de proastă calitate, condiţii în care preţul a crescut însă, cu toate acestea, suspecţii care fac obiectul cauzei au continuat să comercializeze heroină’, au mai spus, prin intermediul comunicatului de presă, oamenii legii.

La sediul DIICOT Iaşi urmează să fie aduse, în vederea audierii, 25 de persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi a Direcţiei de Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie ‘Vlad Ţepeş’, Brigăzii de Jandarmi Mobilă ‘Alexandru cel Bun’ Bacău şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online
Regional miercuri, 25 decembrie 2024, 19:30

Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online

Poliţiştii ne îndeamnă să fim foarte atenţi la aşa-zisele super-oferte de sărbători. În judeţul Vaslui oamenii legii au constatat o...

Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online
Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou
Regional miercuri, 25 decembrie 2024, 10:34

Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou

Călătorește cu CTP Iași de sărbători! Dragii noștri călători, sărbătorile de iarnă vin cu un program special pentru transportul public!...

Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou
Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava
Regional marți, 24 decembrie 2024, 14:46

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava, iar turiştii aflaţi în vacanţa de Crăciun se bucură de tradiţiile şi obiceiurile bine...

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava
Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă
Regional marți, 24 decembrie 2024, 13:18

Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă

Un tânăr în vârstă de 24 ani, din localitatea Mănăstirea Caşin, a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de omor, după ce un bărbat...

Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:13

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui

Opt inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie comise,...

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:11

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor

Cinci persoane, dintre care trei femei şi doi bărbaţi, s-au ales cu dosare penale şi au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, una...

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Regional marți, 24 decembrie 2024, 06:53

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă

Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași anunță programul special al Revelionului Ieșenilor 2025, un eveniment care își...

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă
Regional luni, 23 decembrie 2024, 19:24

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus trimiterea în judecată a mai mulţi poliţişti de frontieră şi vameşi care sunt acuzaţi de luare şi...

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită