13 cazuri de COVID-19 active în municipiul Suceava; primarul îndeamnă la purtarea măştii de protecţie
Publicat de Andreea Drilea, 1 iulie 2020, 11:41
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în municipiul reşedinţă de judeţ sunt în evoluţie 13 cazuri de COVID-19 şi îndeamnă populaţia să respecte în continuare măsurile de protecţie, pentru că situaţia ”se poate schimba de la o zi la alta”.
Lungu consideră că situaţia în municipiu este ‘relativ bună’ şi a precizat că DSP Suceava a reluat oferirea de statistici privind evoluţia COVID-19 pe localităţi.
Potrivit primarului, judeţul Suceava nu se mai află printre primele cinci ca număr de infectări, la nivel naţional, recomandând oamenilor să poarte mască şi să respecte celelalte reguli de prevenţie a infecţiei cu noul coronavirus.
‘Sunt 13 cazuri active în municipiul Suceava. De la sfârşitul săptămânii trecute primim de la DSP acele situaţii pe localităţi (…) Am scăpat de a mai fi în top cinci la nivel de ţară. Nu mai suntem între primele cinci judeţe cu cazuri noi. De aceea, îndemn în continuare sucevenii, ţinând cont că municipiul Suceava a pătimit cel mai mult în această epidemie, să fim atenţi, să respectăm regulile stării de alertă, să purtăm mască. Situaţia este relativ bună, dar ea se poate schimba de la o zi la alta în măsura în care nu respectăm regulile care sunt prevăzute’, a spus Lungu.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)