USR PLUS critică proiectul privind data localelor: Vor fi din nou cozi la secţiile de votare
Publicat de , 8 iulie 2020, 17:12
Alianţa USR PLUS critică proiectul privind organizarea alegerile locale adoptat de Parlament, pe motiv că scrutinul se va desfăşura doar într-o singură zi – pe 27 septembrie, susţinând că vor fi din nou cozi la secţiile de votare.
Parlamentarii USR au depus amendamente la proiectul de lege, atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor, pentru ca alegerile să se organizeze în zilele de 26 şi 27 septembrie, dar au fost respinse de vechile partide, se precizează într-un comunicat al Alianţei transmis miercuri AGERPRES.
„România nu se află într-un punct bun, din punctul de vedere al numărului de cazuri. De aceea, USR PLUS a propus o soluţie simplă, pe care au avut-o în vedere toate celelalte state europene care au organizat alegeri în această perioadă – 2 zile de vot. Asta înseamnă mai puţină aglomeraţie în secţiile de vot, înseamnă să nu avem cozi. Când a fost voinţă politică, la referendumul din 2018 de exemplu, s-au putut organiza alegeri în două zile, când v-a fost clar că nu puteţi opri diaspora de la vot s-au putut organiza alegerile pe trei zile. Nu e niciun motiv pentru care să nu se poată organiza alegerile locale în două zile, decât că vă este frică de faptul că iese mai multă lume la vot. Şi dacă iese mai multă lume la vot sunt şanse mai mari ca oamenii voştri, de care românii s-au săturat, să fie schimbaţi”, a afirmat liderul deputaţilor USR, Cătălin Drulă.
La rândul său, europarlamentarul Dragoş Tudorache a arătat că „actuala majoritate parlamentară se teme de o prezenţă mare la vot, care ar putea produce surprizele de la alegerile europarlamentare de anul trecut, când cea mai nouă forţă politică – USR PLUS – a reuşit să egaleze partidele existente”.
”Extinderea votului pe mai multe zile ar fi asigurat o participare mai mare la acest proces, care ar fi legitimat aleşii locali, astfel încât să nu mai ajungem în situaţia de a avea primari aleşi cu 17 – 18% din voturile din acea localitate. Dar limitarea votului la doar o zi nu pune probleme doar în ceea ce priveşte legitimitatea aleşilor, ci pune în pericol sănătatea şi siguranţa cetăţenilor. Dacă ne doream cu adevărat să avem grijă de votanţi, soluţia era extinderea procesului de vot pe mai multe zile, astfel încât să fie evitate cu orice preţ aglomeraţia şi cozile„, a spus Dragoş Tudorache, fost ministru de Interne.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul UDMR privind stabilirea datei alegerilor locale din acest an în 27 septembrie. Totodată, deputaţii au respins proiectul iniţiat de Guvern pe aceeaşi temă, multe dintre prevederi fiind preluate în proiectul UDMR. Deputaţii au respins amendamentul USR privind stabilirea a două zile de vot. Camera este for decizional.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)