Simona Halep câștiga, cu un an în urmă, turneul din Wimbledon
Publicat de nicolaetomescu, 12 iulie 2020, 20:29
Între 1-14 iulie 2019, „bătrânul” Wimbledon și-a deschis porțile pentru ediția cu numărul 133, una care „promitea” să fie o pagină importantă în istoria tenisului; „All England Lawn Tennis and Croquet Club” s-a „ținut de cuvânt”, în și prin evoluția celor mai buni jucători din lume…
Marea finală a probei de simplu feminin mi-a amintit și de Divina Comedie; cred că am înțeles: pentru a se naște piscul marii performanțe, trebuia să existe Infernul (un soi de pâlnie care se pierde în abisuri); dar nu este cazul să ofer un model al lumii tenisului într-o variantă pe deplin autentică la nivel poetic, de aceea trec la datele statistice și la analiză…
În meciul cu Svitolina (din semifinală), Simona Halep a avut 16 lovituri direct câștigătoare/dublu față de adversara sa/, a câștigat 40 de puncte față de 29 ale ucrainencei; deși a comis trei duble greșeli, a dominat clar la alte două capitole: a avut un procentaj de 64% al punctelor câștigate pe primul serviciu (față de 33% cât a avut Svitolina), totodată a câștigat patru din cele cinci puncte în clipele în care a urcat la fileu (ucraineanca a luat doar unul din șapte)… De cealaltă parte, Serena Williams câștigase – 6-2; 7-5 cu Giulia Gatto-Monticone (Italia, locul 161 în clasamentul WTA); 2-6; 6-2; 6-4 cu slovaca Kaja Juvan (133 WTA); 6-3; 6-4 cu Julia Görges (Germania, 18 WTA); 6-2; 6-2 în dauna Carlei Suarez-Navarro (Spania, 31 WTA); 6-4; 4-6; 6-3 cu Alison Riske (compatrioata de pe locul 55 WTA); 6-1; 6-2 cu cehoaica Barbora Strýčková (35 mondial)[1]… Serena Williams conducea cu 9-1 la capitolul întâlniri directe; în acest an, s-au mai întâlnit la Australian Open, atunci când americanca a învins[2] „din inerție” – 6-1; 4-6; 6-4; singurul meci câștigat, până acum, de Simona Halep fusese consemnat la nivelul anului 2014 (Turneul „Campioanelor”), cu neuitatul scor[3] de 6-0; 6-2; cele două rivale au mai jucat o finală[4], în 2015, la Cincinnati… Dacă marea campioană din S.U.A., cu o masă musculară dintr-o altă dimensiune („formarea și întreținerea” nu le voi înțelege niciodată), viza[5] titlul de „grand slam” cu numărul 24, tot atât de adevărat era faptul că Serena Williams nu a câştigat niciun trofeu de la revenirea în competiţii (martie 2018), jucând finale de „grand slam” la Wimbledon şi la „US Open” (toate pierdute); în plus, avea puține meciuri oficiale…
Sâmbătă, 13 iulie 2019, deviza Simonei Halep a fost „Nu ponegri istoria altuia, scrie propria pagină!”… A reușit să joace tenisul pozitiv, tenisul ofensiv (genul de tenis cu care ai succes pe iarbă), conturat la „Australian Open” 2018, atunci când termina meciurile cu multe lovituri câștigătoare; să lovești mingea puțin mai tare, din deplasarea în spate (dacă ești dominată fizic), să te raportezi în alt mod dacă „te-ai așezat” pe minge/picior de sprijin, ieșirea la intercepție, pași mărunți, „încărcarea” picioarelor, trunchiului, brațului, „forță” prin serviciul propriu (îndeosebi primul), mingi ținute departe de adversară ș.a.; de partea cealaltă, când funcționează serviciul Serenei Williams, acesta se transformă în arma principală, ținând cont și de suprafață (americanca a reușit, la această ediție, cei mai mulți ași dintre toate competitoarele); din fericire, pe 13 iulie 2019 a coborât mult nivelul și au apărut greșelile „în serie”…
Prima tenismenă din România ajunsă în finala turneului din capitala Angliei, primul român triumfător la Wimbledon… Simona Halep !!!
[1] ,,Acesta a fost un spectacol minunat oferit de Serena Williams, arătând genul de tenis prin intermediul căruia am văzut-o dominând timp de aproape două decenii. Barbora Strýčková a încercat totul, dar răspunsul său s-a pierdut. Într-adevăr, posibil că nu exista o jucătoare care să fi fost în măsură să o înfrunte, astăzi, pe Serena (The Sun online)”… Exagerare caracteristică tabloidelor, cehoaica intrase pe teren strivită de miza meciului; de altfel, Simona Halep a învins-o, fără drept de apel, în ultimii ani…
[2] Prima partidă dintre cele două, după ce Serena Williams devenise mamă (în septembrie 2017)…
[3] Nici Williams nu l-a uitat/nu-l uită, atunci (în 2014) şi-a lua revanşa, în finală, impunându-se cu 6-3, 6-0…
[4] Tot Serena Williams a ieșit triumfătoare, cu 6-3; 7-6(5)….
[5] Cu care ar fi egalat-o pe Margaret Court, deţinătoarea recordului…