Ascultă Radio România Iași Live

Social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban

Social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban
Foto: dav

Publicat de , 13 iulie 2020, 17:10

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban şi demersul va reuşi ‘sută la sută’, precizând că momentul când va fi iniţiat demersul va fi stabilit într-o şedinţă a CExN după discuţii cu liderii celorlalte partide parlamentare care nu susţin Executivul.

Nu este nici prima nici ultima oară, vom depune o moţiune de cenzură şi va trece sută la sută această moţiune. Depunerea moţiunii de cenzură ţine de mai mulţi factori, în primul rând să treacă. Eu am spus că, în momentul în care vom depune moţiune de cenzură, moţiunea de cenzură trece sută la sută. Momentul (depunerii – n.r.) este o decizie politică şi se ia într-un for politic, respectiv în Comitetul Executiv al partidului şi în discuţii cu ceilalţi preşedinţi de partid cu reprezentare în Parlamentul României‘, a declarat Marcel Ciolacu, luni, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă în CExN al PSD a fost luată vreo decizie privind depunerea moţiunii de cenzură anunţată de social-democraţi.

El a adăugat că, în acest moment, PSD are 204 voturi.

Ca să treacă o moţiune de cenzură trebuie 230‘, a spus Ciolacu.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:27

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur

Peste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere în ţara noastră în 2023, cele mai numeroase victime înregistrându-se în rândul...

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:31

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc astăzi în prima şedinţă din acest an. Vor avea loc discuţii privind data alegerilor prezidenţiale...

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 12:07

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate

Poliţiştii vor acţiona astăzi, în ultima zi a vacanţei, cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor...

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 11:59

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane

Dispeceratul Naţional Salvamont a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost 118 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a...

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 10:10

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 07-01-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 10:03

Elevii se întorc la cursuri miercuri

Elevii se vor întoarce la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanţa de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei,...

Elevii se întorc la cursuri miercuri
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 07:39

Creştinii ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament

Astăzi este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul, profetul care a descoperit cel dintâi lumii că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu şi care L-a...

Creştinii ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 06:53

Numărul faptelor penale de violenţă domestică, în creştere în primele 11 luni ale anului 2024

În primele 11 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale de violenţă domestică a crescut uşor, cu 3,5% faţă de perioada similară a anului...

Numărul faptelor penale de violenţă domestică, în creştere în primele 11 luni ale anului 2024