Suceava: Maşinile abandonate sau parcate neregulamentar, ridicate de primărie
Publicat de Andreea Drilea, 15 iulie 2020, 11:51
Autovehiculele abandonate, staţionate sau parcate neregulamentar vor fi ridicate de primărie, iar proprietarii le vor putea recupera contracost, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harşovschi.
El a spus că, în acest sens, municipalitatea a achiziţionat un autocamion echipat cu macara şi platformă de ridicat maşinile care sunt abandonate pe domeniul public al municipiului, cele staţionate sau parcate neregulamentar sau cele aflate în zona lucrărilor edilitare, pe domeniul public sau privat al oraşului.
Potrivit viceprimarului, autocamionul a fost achiziţionat cu suma de 674.420,60 de lei şi va fi folosit după obţinerea autorizaţiilor şi specializarea personalului.
Lucian Harşovschi a explicat că, în condiţiile în care există încă un deficit de locuri de parcare în oraş, vehiculele fără stăpân sau abandonate pe domeniul public, dar şi cele staţionate neregulamentar vor fi ridicate şi transportate în localitatea Mitocu Dragomirnei, limitrofă Sucevei, unde vor fi depozitate în incinta fostei staţii de tratare a apei, iar proprietarii vor putea achita contravaloarea cheltuielilor privind ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor pentru recuperarea acestora.
De asemenea, autovehiculele care se află în zona lucrărilor edilitare vor fi ridicate şi mutate pe un loc cât mai apropiat de locul iniţial, cu respectarea normelor rutiere privind staţionarea.
Lucian Harşovschi a mai precizat că, pentru a putea reglementa activitatea de ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor, în viitoarea şedinţă a Consiliului Local va iniţia un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui regulament.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)