Premii date ieşenilor care-şi plătesc la timp întreţinerea. Între ele, două bilete la concertul Rieu
Publicat de andreeadaraban, 1 februarie 2015, 18:37
Ieşenii care îşi plătesc la timp facturile la întreţinere pot câştiga premii oferite de către administratorul de imobile al Primăriei, respectiv Termo-Service, printre premii figurând şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, din luna iunie, de la Bucureşti.
Societatea Termoservice, aflată în subordinea Primăriei Iaşi, care administrează un număr de 23.000 de apartamente din municipiu, a demarat, începând de la 1 februarie, Tombola Locatarului, în cadrul căreia vor fi oferite diverse premii celor care se înscriu la concurs.
Printre premiile oferite prin tragere la sorţi se numără şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, programat în luna iunie la Bucureşti.
Tot prin tragere la sorţi vor fi oferite un weekend all-inclusive la munte pentru două persoane, precum şi o cină romantică pentru un cuplu la un restaurant ieşean.
Pentru a putea participa la tombolă, locatarii trebuie să facă dovada că au achitat minim 300 de lei la întreţinere pentru lunile ianuarie, februarie şi martie.
La tombolă se pot înscrie doar ieşenii ale căror apartamente se află în administrarea societăţii Termoservice.
Conducerea societăţii ieşene susţine că este vorba de o campanie de fidelizare a clienţilor săi, iar pe de altă parte ieşenii sunt încurajaţi să-şi achite la timp facturile la întreţinere.
Tragerea la sorţi pentru stabilirea câştigătorilor se va desfăşura la începutul lunii mai şi va fi transmisă în direct la un post de radio local.(Mediafax.ro/ FOTO west-tour.ro)