Sinodul BOR îl alege marţi pe noul arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor
Publicat de Andreea Drilea, 17 iulie 2020, 11:11
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se reuneşte în şedinţă de lucru, marţi, pentru alegerea noului arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.
Pe 11 iulie, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că au fost desemnaţi doi ierarhi candidaţi pentru slujirea de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor – părintele Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi părintele Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
‘Propunerile pentru slujirea de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor au fost înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care, în şedinţa de lucru din 21 iulie, va alege pe întâistătătorul acestei eparhii’, preciza Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Pe 20 mai, arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţă, la Institutul ‘Matei Balş’ din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord. Din cauza infectării cu noul coronavirus, ierarhul fusese transportat de la Suceava la Bucureşti cu un elicopter SMURD pe data de 20 aprilie. În urma complicaţiilor pulmonare apărute, părintele arhiepiscop în vârstă de 90 de ani a fost intubat.
(Agerpres/FOTO Tudorel Rusu)