Galaţi: Autospecială de poliţie, avariată de o maşină condusă de un tânăr de 16 ani fără permis
Publicat de , 17 iulie 2020, 13:25
Un minor de 16 ani din judeţul Galaţi s-a ales cu dosar penal după ce, aflat la volanul unei maşini, deşi nu avea permis de conducere, a avariat o autospecială de poliţie, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Potrivit sursei citate, poliţiştii au fost anunţaţi că pe o stradă din satul Toflea, comuna Brăhăşeşti, s-a produs un eveniment rutier soldat cu avarierea unei autospeciale de poliţie aparţinând Biroului Rutier Tecuci.
În urma cercetărilor s-a stabilit că un minor în vârstă de 16 ani, fără permis de conducere, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă laterală suficientă şi a intrat în coliziune cu autospeciala care circula din sens opus în mod regulamentar şi care era condusă de un poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci aflat în timpul serviciului.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest Drager, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
(Agerpres/FOTO arhivă)