Galaţi: 12 cadre medicale de la Spitalul pentru Copii ‘Sfântul Ioan’, depistate cu COVID-19
Publicat de , 22 iulie 2020, 18:29
Un număr de 12 cadre medicale de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii ‘Sfântul Ioan’ Galaţi au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, informează, miercuri, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.
Potrivit sursei citate, în spital se efectuează anchete epidemiologice, iar angajaţii unităţii medicale sunt testaţi.
‘Este vorba despre 12 cazuri de COVID-19 confirmate printre cadrele medicale din spital. O secţie a spitalului a fost închisă temporar pentru dezinfecţie terminală‘, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi, Liliana Iordăchescu.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)