(VIDEO) Sfânta Teodora de la Sihla, un dar al lui Dumnezeu

Publicat de nicolaetomescu, 7 august 2020, 16:42

Oficial[1], Cuvioasa Teodora de la Sihla este prima româncă trecută în rândurile sfinţilor[2]…

Teodora s-ar fi născut[3] pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamţ. După ce a fost în lume[4], îmbrăţişa viaţa monahală, un rol important în hotărâre avându-l duhovnicul ei (şi soţul a luat calea călugăriei)[5]…

Cuvioasa Teodora s-a retras în munţii Vrancei[6], după care i-a părăsit şi s-a retras în părţile Neamţului[7]; a ajuns în munţii Sihlei, un sihastru milostiv oferindu-i chilia (aproape de schit şi de peştera care îi poartă numele)[8]. În acea vreme, turcii perseverau să prade mănăstirile şi satele; au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peştera ei (din apropiere)[9]. Aproape de sfârşitul vieţii, cunoscând că o cheamă Hristos la locaşurile cerești, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească cu Preacuratele Taine[10]. Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră până după anul 1830[11]…

fragment din filmul documentar

„Sihla. La un pas de împărăţia lui Dumnezeu”

© Nicolae Tomescu_2 august 2020

[1] Celelalte două personaje feminine cu acest rang din calendarul ortodox au origini în alte ţări, chiar dacă moaştele lor se găsesc acum în România; Sfânta Cuvioasă Parascheva, protectoarea Moldovei, s-a născut într-un sat de pe malul Mării Marmara (Epivata, Turcia), în timp ce Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş (racla cu moaşte) provine din Bulgaria…

[2] Ridicarea la rang de sfântă a avut loc pe 20 iunie 1992, atunci când Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut şi proclamat sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind 7 august ca zi de prăznuire; recunoaşterea venise după mai bine de două secole de la moartea Teodorei, petrecută în al treilea deceniu al veacului al XVIII-lea…

[3] Ştefan Joldea Armaşul, tatăl Teodorei, avea dregătorie ostăşească, fiind paznic al Cetăţii Neamţului şi armaş (făuritor de arme pentru cei care apărau cetatea Moldovei); mama sa, al cărei nume nu a rămas cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă, de buna creştere a fiicelor Teodora şi Maghiţa (Marghioliţa)…

[4] Teodora a fost măritată, împotriva voinţei sale, cu un tânăr evlavios din Ismail; neavând copii, arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, a îmbrăţişat viaţa monahală…

[5] Marii sihaştri, vechii ei sfătuitori, care se nevoiau în acea vreme prin pădurile şi munţii din ţinutul Neamţ, precum şi duhovnicul care îi cunoştea firea evlavioasă şi râvna pentru rugăciunea de taină, o îndemnau spre viaţa de sihăstrie. Astfel, fericita Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti-Vrancea; după doi ani, soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie…

[6] Odată cu năvălirea turcilor în părţile Buzăului, Schitul Vărzăreşti a fost incendiat; toate surorile obştii s-au risipit în pădurile seculare, aşteptând să treacă primejdia şi mânia lui Dumnezeu; la fel a făcut şi Teodora, împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era; acolo se nevoiau singure, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite…

[7] Pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria şi Sihla. Mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ; egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo; cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredinţată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieţii pustniceşti, iar de nu va putea suferi ispitele şi frigul iernii, să se aşeze la o sihăstrie de călugăriţe…

[8] Acolo s-a nevoit Teodora, ostenindu-se singură în post şi rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi şi mii de metanii, departe de lume; adevărat, cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtăşea cu Sfintele Taine şi îi ducea cele de trebuinţă; când a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, într-o mică colibă pustnicească, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură (nimeni nu ştia locul şi aspra ei nevoinţă), i s-au rupt şi hainele, ca hrană avea doar măcriş, fructe de pădure, alune. În această şcoală a liniştii şi nevoinţei a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu…

[9] Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peşterii, așa cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În peştera amintită s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieţii sale; rugându-se, neîncetat, lui Dumnezeu – cu rugăciunea cea de taină a inimii, faţa i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca; din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurilor lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora…

[10] Cu rânduială de Sus, egumenul Sihăstriei și-a dat seama că păsările duceau fărâmituri spre Sihla şi a trimis doi fraţi să vadă unde anume; călăuziţi de mâna lui Dumnezeu, fraţii au ajuns noaptea aproape de peştera Sfintei Teodora şi au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălţate spre cer, învăluită în lumină ca de foc; înfricoşându-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemându-i pe nume, le-a cerut o haină ca să se acopere, căci era goală, şi le-a spus să coboare la Sihăstria şi să aducă un duhovnic ca s-o împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos; călăuziţi de o lumină cerească, fraţii au mers repede la schit şi dimineaţa au adus la peşteră pe ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine; după ce Sfânta Teodora şi-a făcut cuvenita spovedanie şi şi-a destăinuit viaţa, ostenelile şi ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieştile Taine şi, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, şi-a dat duhul în mâinile Lui; părinţii au făcut slujba înmormântării şi au îngropat sfântul ei trup în peşteră (toate acestea s-ar fi petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII)…

[11] Atunci când familia domnitorului Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele Teodorei în racla de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare; zidind o biserică nouă la moşia lui din satul Miclăuşeni-Iaşi, le-a adus în această biserică (multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei). În anul 1856, familia Sturza a convenit cu stareţul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaşte în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti; iată cum s-au înstrăinat moaştele Sfintei Teodora şi se păstrează în catacombele de la Pecerska, aşezate în raclă de mult preţ, pe care sunt scrise cuvinte în românește și în slavonă (Sfânta Teodora din Carpaţi, respectiv Sveti Teodora Carpatina)…