Vaslui: Caz de pestă porcină, confrmat la un mistreţ; patrule pentru depistarea animalelor moarte sau bolnave
Publicat de , 7 august 2020, 15:20
Instituţia Prefectului Vaslui a convocat, vineri, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) care a probat o serie de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane, după confirmarea unui caz de boală la o femelă de mistreţ în vârstă de 36 luni din Fondul de vânătoare Siliştea, aparţinând AJVPS Vaslui.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului, pe fiecare fond de vânătoare din zona afectată se va realiza catagrafia efectivului de mistreţi şi prădători, paznicii de vânătoare urmând să efectueze patrulări zilnice, pentru a depista porci mistreţi morţi sau bolnavi.
‘Având în vedere că mistreţul reprezintă un potenţial rezervor al virusului pestei porcine africane, fapt confirmat de apariţia acestor cazuri în ultima perioadă, ceea ce poate duce la transmiterea prin diverşi vectori la porcii domestici din gospodăriile populaţiei, facem apel la cetăţeni şi la crescătorii de porcine să anunţe de urgenţă medicul veterinar în situaţia în care apar modificări în statusul de sănătate al porcinelor din gospodăriile proprii sau apar cazuri de mortalitate în rândul porcinelor. Totodată, atragem atenţia cetăţenilor că este interzis consumul cărnii de porc fără a fi efectuat examenul trichineloscopic al acesteia. Astfel, cetăţenii sunt rugaţi să se prezinte la medicul veterinar cu probe de carne în vederea efectuării acestui examen‘, precizează sursa citată.
Reprezentanţii Prefecturii au anunţat că este permisă sacrificarea tradiţională a porcilor crescuţi în gospodăriile populaţiei pentru consumul propriu, dar în cazul în care proprietarii de porcine constată modificări ale stării de sănătate a animalelor, aceştia trebuie să anunţe de urgenţă autorităţile sanitar-veterinare.
Totodată, cetăţenii sunt sfătuiţi să achiziţioneze porcine şi produse din carne de porc doar din locuri autorizate, reprezentanţii DSVSA Vaslui anunţând că vor intensifica controalele în vederea descurajării comerţului ilegal de porcine şi produse provenite de la acestea.
Având în vedere evoluţia virusului pestei porcine africane pe teritoriul judeţului Vaslui, DSVSA şi împreună cu Instituţia Prefectului fac apel către Direcţia Silvică, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, către primari, consiliile locale şi către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virusului şi le recomandă să respecte cu stricteţe toate acţiunile impuse de autorităţile competente. (Agerpres/FOTO arhivă)