Coronavirus: Peste 180.000 de morţi în total în SUA (Johns Hopkins)
Publicat de Andreea Drilea, 28 august 2020, 05:54
Bilanţul pandemiei de coronavirus a atins un nou prag în Statele Unite depăşind 180.000 de morţi, potrivit datelor raportate joi la orele 20.30 (vineri, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, scrie AFP.
În 24 de ore, COVID-19 a ucis încă 931 de persoane, potrivit sursei, ridicând bilanţul de la începutul pandemiei la 180.527 de morţi în SUA, ţara cea mai afectată din lume în valoare absolută.
De asemenea, Statele Unite au înregistrat 42.859 de cazuri noi într-o zi.
Peste 5,8 milioane de persoane au fost infectate şi mai mult de 2,1 milioane au fost declarate vindecate.
Numărul cazurilor noi de COVID-19 din Statele Unite a scăzut în ultimele săptămâni, totuşi ţara este departe de a ieşi din criza sanitară, iar media americană ascunde uriaşe disparităţi regionale.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)