Iaşi: Focar de COVID-19 descoperit la Societatea Servicii Publice
Publicat de gabrielarotaru, 30 august 2020, 06:58
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au informat, sâmbătă, că la Societatea Servicii Publice Iaşi SA este un focar de COVID-19, 12 dintre salariaţi fiind testaţi pozitiv.
Salariaţii confirmaţi cu COVID-19 au fost îndrumaţi pentru evaluare medicală la Spitalul de Boli Infecţioase ‘Sf. Parascheva’ din Iaşi.
Societatea Servicii Publice Iaşi SA a decis ca persoanele contacţi apropiaţi ai celor pozitivi să se carantineze la domiciliu pentru 5 zile, urmând ca după acest interval să fie testaţi. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)