În Ungaria intră în vigoare limitări mai stricte la frontiere în scopul limitării răspândirii noului coronavirus
Publicat de gabrielarotaru, 1 septembrie 2020, 07:37
În Ungaria intră de astăzi în vigoare limitări mai stricte la frontiere în scopul limitării răspândirii noului coronavirus.
Practic, ţara vecină îşi închide graniţele pentru cetăţenii străini, însă există o serie de excepţii de la acestă regulă.
În baza reglementărilor, care se aplică începând de astăzi, cetăţenii străini nu pot intra în Ungaria în scop de şedere sau turistic, dar vor fi asigurate în continuare condiţiile pentru tranzitarea teritoriului ungar pe culoarele speciale stabilite anterior şi va putea fi permis accesul cetăţenilor statelor vecine pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră şi pentru cel mult 24 de ore.
Totodată, autorităţile pot permite accesul străinilor în Ungaria şi în anumite situaţii speciale care fac obiectul unor derogări, cum ar fi, de pildă pentru participarea la o procedură judecătorească sau administrativă, pentru desfăşurarea unei activităţi de afaceri sau alte activităţi profesionale pentru asigurarea prezenţei la examene în cazul elevilor şi studenţilor, dar intrarea poate fi permisă şi în scopuri medicale, pentru participarea la unele ceremonii ale unor rude apropiate sau la evenimente internaţionale sportive, culturale ori religioase. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)