Guvernul israelian a decis să închidă 30 de oraşe şi cartiere, având în vedere rata infectărilor cu coronavirus
Publicat de gabrielarotaru, 5 septembrie 2020, 11:27
Guvernul israelian a decis să închidă 30 de oraşe şi cartiere, având în vedere rata infectărilor cu coronavirus, care a crescut foarte mult.
În aceste zone roşii, deplasarea este limitată la 500 de metri de locuinţă, iar şcolile vor fi închise, cu excepţia centrelor pentru educaţie specială şi a unităţilor pentru preşcolari. Intrarea şi ieşirea din aceste localităţi sunt interzise, cu excepţia lucrătorilor esenţiali, iar majoritatea întreprinderilor şi magazinelor cu amănuntul vor fi închise.
Cel mai mare număr de rezultate pozitive la testul pentru coronavirus este în localităţile cu populaţie religioasă şi în sectorul arab. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)