Poliţia a aplicat amenzi de peste 110.000 de lei, în urma controalelor care au avut loc la peste 60 de operatori economici
Publicat de , 7 septembrie 2020, 06:41
Poliţia a aplicat, la finalul săptămânii care a trecut, amenzi de peste 110.000 de lei, în urma controalelor care au avut loc la peste 60 de operatori economici, complexuri comerciale, hipermarketuri, terase şi restaurante, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Penalizările au fost aplicate din cauza nerespectării măsurilor de protecţie individuală, precum şi pentru situaţii aflate sub incidenţa legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
De asemenea, poliţiştii au purtat discuţii atât cu cetăţenii, cât şi cu reprezentanţii agenţilor economici cu scopul de a-i informa în legătură cu măsurile de prevenire a infectării cu noul coronavirus.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)