Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași deschide, de astăzi, sesiunea de toamnă de admitere pentru anul universitar 2020 – 2021
Publicat de , 7 septembrie 2020, 12:00
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași deschide, de astăzi, sesiunea de toamnă de admitere pentru anul universitar 2020 – 2021. Sunt disponibile aproximativ 300 de locuri bugetate la licență și circa 400 de locuri bugetate la programele de master.
În altă ordine de idei, săptămâna aceasta încep cazările la Universitatea de Stiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi precazările la Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi.
Rectorul Gerard Jităreanu a declarat că în primele 7 săptămâni din noul an academic vor beneficia de cazări studenţii anilor I şi II. Ulterior, aceştia se vor decaza şi vor fi înlocuiţi de cei din anii III şi IV de studiu. În cameră vor fi distribuiţi maximum 2 studenţi.
La UMF Iaşi s-a folosit o aplicaţie online pentru cazarea studenţilor.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei academice, Ivona Burduja, a declarat că în camerele de două locuri vor fi cazaţi doi studenţi, iar în cele de patru locuri, vor beneficia de cazare doar trei studenţi.
(Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)