Suceava: Campanie de vaccinare antigripală
Publicat de , 9 septembrie 2020, 07:29
Direcţia de Sănătate Publică Suceava va demara campania de vaccinare antigripală, începând cu 1 octombrie, urmând ca după data de 15 septembrie, la Suceava să ajungă prima tranşă de doze de vaccin antigripal sezonier, pentru vaccinarea gratuită a următoarelor categorii de persoane: pacienţii cu boli cronice spitalizaţi în unităţile medicale, în scopul prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale datorate infecţiei prin gripă, pacienţi cu afecţiuni cronice din spitalele/ secţiile de boli cronice, personalul medico-sanitar din secţiile de ATI şi Neonatologie, personalul medico-sanitar care activează în Serviciul de Ambulanţă.
Așadar dozele urmează să ajungă în depozitul DSP în mai puţin de două săptămâni iar la nivelul judeţului Suceava ar fi necesare pentru această iarnă peste 90 de mii de doze de vaccin antigripal, cifră transmisă şi la Ministerul Sănătăţii.
(Mihaela Buculei/FOTO radioiasi.ro)