Vrancea: Şofer din cadrul unei instituţii publice locale din Panciu – cercetat pentru trafic de influenţă
Publicat de Andreea Drilea, 15 septembrie 2020, 11:19
Un şofer din cadrul unei instituţii publice locale din oraşul Panciu este cercetat de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant primind mită pentru a facilita angajarea unei persoane în cadrul instituţiei în care acesta îşi desfăşoară activitatea.
‘Ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vrancea, împreună cu poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea – Poliţia oraşului Panciu, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, au prins în flagrant, ieri, 14 septembrie, în jurul orei 18,00, o persoană din oraşul Panciu, judeţul Vrancea, conducător auto în cadrul unei instituţii publice locale, după ce a primit suma de 2.500 de lei de la o altă persoană, denunţător în cauză’, se arată într-un comunicat al DGA Vrancea remis marţi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, suspectul i-a promis denunţătorului că îşi va exercita influenţa pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul unei societăţi comerciale aflate în subordinea directă a Consiliului Local Panciu, cu scopul de a-i facilita angajarea pe un post de conducător auto în cadrul acestei societăţi.
Faţă de suspect a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, ulterior, să se aprecieze cu privire la oportunitatea dispunerii altor măsuri.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)