Parlamentul European vrea ca navele să plătească pentru emisiile lor poluante
Publicat de , 15 septembrie 2020, 11:30 / actualizat: 15 septembrie 2020, 17:45
Parlamentul European a votat marţi în favoarea includerii emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din sectorul transportului maritim în piaţa emisiilor de carbon a Uniunii Europene începând din 2022, exprimându-şi astfel susţinerea faţă de planurile Bruxellesului de face navele să plătească pentru emisiile lor poluante, informează Reuters.
Sectorul transporturilor maritime este singurul sector care nu are ţinte UE vizând reducerea emisiilor poluante, dar începe să fie urmărit din ce în ce mai aproape pe măsură ce blocul comunitar încearcă să îşi reorienteze industriile în conformitate cu planul său de a ajung neutralitate climatică până în 2050.
În cadrul unui vot care a avut loc marţi, europarlamentarii au apreciat că piaţa emisiilor de carbon a UE ar trebui extinsă pentru a include şi emisiile provenite de la călătoriile cu navele în interiorul Europei precum şi călătoriile internaţionale care încep sau se termină într-un port din UE. Aceasta ar însemna că proprietarii navelor vor trebui să cumpere certificate de poluare pentru a acoperi aceste emisii poluante.
‘A venit timpul ca principiul ‘poluatorul plăteşte’ să se aplice şi industriei de shipping’, a declarat europarlamentarul Jutta Paulus (Verzi), care a condus discuţiile pe acest subiect.
Urmează acum ca Parlamentul European să aprobe în mod oficial poziţia sa cu prilejul unui nou vot care va fi organizat miercuri.
În ultima perioadă au apărut diferite planuri destinate includerii industriei de shipping în piaţa emisiilor de carbon a UE, în pofida opoziţiei exprimată de acest sector.
Un document al Comisiei Europene, consultat de Reuters şi care urmează să fie publicat în cursul acestei săptămâni, confirmă planurile executivului comunitar de a extinde piaţa emisiilor de carbon a UE ‘cel puţin la transportul maritim intra-UE’. Acest lucru ar urma să se întâmple printr-un pachet de reforme pe care Comisia îl va propune până în luna iunie 2021. Extinderea schemei ar putea dura până în 2023 pentru a fi implementată. Aceasta ar coincide un termen limită până la care Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO) trebuie să publice un plan cu privire la eforturile globale de reducere a emisiilor ale industriei de shipping.
‘Propunerea de a extinde piaţa emisiilor de carbon a UE la shippingul internaţional ignoră negocierile globale care se derulează deja la nivelul IMO şi riscă să inflameze tensiunile comerciale într-un moment delicat pentru economia mondială’, a declarat Simon Bennett secretarul general adjunct al International Chamber of Shipping.
Dacă nu se vor lua măsuri, IMO estimează că emisiile de CO2 ale transportului maritim ar putea creşte cu 250% până în 2050, comparativ cu nivelul din 2012, o traiectorie care ar putea dejuca obiectivele globale destinate limitării schimbărilor climatice. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)