Ascultă Radio România Iași Live

Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 21 septembrie 2020

Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 21 septembrie 2020

Publicat de Andreea Drilea, 21 septembrie 2020, 14:41

În intervalul 14-21 septembrie, în România s-au înregistrat 9.402 de cazuri noi, reprezentând cea mai mare creştere săptămânală de la debutul epidemiei în România. De asemenea, în acelaşi interval, la data de 16 septembrie, s-au înregistrat cele mai multe cazuri în 24 de ore, respectiv 1.713. La nivel mondial, se observă o uşoară creştere a numărului de cazuri şi de decese în raport cu intervalul anterior 7-14 septembrie 2020.

Evoluţia COVID-19 în România la 21 septembrie 2020

Până la data de 21 septembrie 2020, în România au fost confirmate 113.589 de cazuri de COVID-19, cu 808 mai mult decât în ziua precedentă. 90.649 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din 21 septembrie, ora 13.00.

În ultimele 24 de ore, 23 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 4.458. 22 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent, potrivit GCS.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.240. Dintre acestea, 464 sunt internate la ATI.

Până la 21 septembrie, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.231.402 teste. Dintre acestea 6.348 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.264 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.084 la cerere.

Cu 9.402 de cazuri noi în ultimele opt zile, România înregistrează o creştere a numărului de infectări faţă de intervalul 7-14 septembrie (8.290 cazuri noi cazuri). În România, în intervalul 27 aprilie-31 mai, s-a înregistrat o perioadă de descreştere a îmbolnăvirilor, iar începând cu 8-15 iunie şi până în prezent, trendul a fost aproape constant crescător.

România se află, la 21 septembrie 2020, pe acelaşi loc 9 în Europa la numărul de infectări, după Rusia, Spania, Franţa, Regatul Unit, Turcia, Italia, Germania şi Ucraina.

Evoluţia COVID-19 în România în intervalul 14-21 septembrie: 9.402 de cazuri noi; între 22 şi 51 decese noi pe zi

În intervalul 14-21 septembrie 2020, numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus a crescut până la 113.589 de la 104.187 în 14 septembrie.

Situaţia perioadei 14-21 septembrie 2020, pe zile, a fost următoarea: 14 septembrie: 692 cazuri; 15 septembrie: 1.111 cazuri; 16 septembrie: 1.713 cazuri; 17 septembrie: 1.679 cazuri; 18 septembrie: 1.527 de cazuri; 19 septembrie: 1.333 cazuri; 20 septembrie: 1.231 cazuri; 21 septembrie: 808 cazuri.

Evoluţia deceselor la 24 de ore, în intervalul 14-21 septembrie, a oscilat între 22 şi 51.

Evoluţia COVID-19 în România pe săptămâni: 14-21 septembrie 2020, creştere faţă de săptămâna 7-14 septembrie

În intervalul 14-21 septembrie, numărul noi de infectări a fost de 9.402, în creştere faţă de intervalul anterior (7-14 septembrie).

Evoluţia numărului de cazuri în ultimele 21 de săptămâni: 13-20 aprilie (circa 2.300 cazuri noi); 20-27 aprilie (circa 2.400 cazuri noi); 27 aprilie-4 mai (circa 2.200 cazuri noi); 4-11 mai (2.076 cazuri noi); 11-18 mai (1.448 cazuri noi); 18-25 mai (1.247 cazuri noi); 25 mai-1 iunie (1.115 cazuri noi); 1-8 iunie (1.206 cazuri noi); 8-15 iunie (1.561 cazuri noi); 15-22 iunie (2.126 cazuri noi); 22-29 iunie (2.291 cazuri noi); 29 iunie-6 iulie (2.641 cazuri noi); 6-13 iulie (3.725 cazuri noi); 13-20 iulie (5.191 cazuri noi), 20-27 iulie (7.763 cazuri noi), 27 iulie-3 august (8.107 cazuri noi), 3-10 august (8.538 cazuri noi), 10-17 august (8.647 cazuri noi); 17-24 august: (8.136 cazuri noi), 24-31 august (8.210 cazuri noi), 31 august – 7 septembrie (8.357 cazuri noi); 7-14 august (8.290 cazuri noi); 14-21 septembrie (9.402 cazuri noi).

În privinţa numărului total de persoane decedate, situaţia din ultimele săptămâni se prezintă după cum urmează: 13 aprilie – 317 decese; 20 aprilie – 451 decese; 27 aprilie – 631 decese; 4 mai – 803 decese; 11 mai – 972 decese; 18 mai – 1.107 decese; 25 mai – 1.193 decese; 1 iunie – 1.270 decese; 8 iunie – 1.334 decese; 15 iunie – 1.427 decese; 22 iunie – 1.523 decese; 29 iunie – 1.634 decese; 6 iulie – 1.768 decese; 13 iulie – 1.901 decese; 20 iulie – 2.038 decese; 27 iulie – 2.206 decese; 3 august – 2.432 decese; 10 august – 2.729 decese; 17 august – 3.029 decese; 24 august – 3.309 decese; 31 august – 3.621 decese; 7 septembrie – 3.926 decese; 14 septembrie – 4.185; 21 septembrie – 4.458.

Evoluţia COVID-19 la nivel mondial în ultimele opt zile şi pe săptămâni: circa 31.000.000 de cazuri şi peste 950.000 decese până la 21 septembrie 2020

La nivel mondial, în ultimele opt zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu 2.059.402 cazuri, de la 29.019.639 în 14 septembrie, la 31.079.041 cazuri în 21 septembrie, ora 13.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (sursa: https://coronavirus.jhu.edu/map.html).

Din totalul de 31.079.041 de cazuri în 21 septembrie, 960.992 erau reprezentate de decese. Numărul deceselor a crescut la nivel mondial de la 924.463 în 14 septembrie la 960.992 în 21 septembrie, ora 13.00, conform sursei citate.

Se observă, la nivel mondial, o uşoară creştere a numărului de decese şi a numărului de îmbolnăviri noi, în raport cu intervalul 7-14 septembrie.

Numărul deceselor (36.529) a fost, în intervalul 14-21 septembrie 2020, în uşoară creştere faţă de săptămâna anterioară (34.903). În săptămânile precedente, evoluţia deceselor a fost următoarea: circa 35.000 decese – 11 mai; aproximativ 32.000 decese – 18 mai; aproape 30.000 decese – 25 mai; circa 30.000 – 2 iunie; circa 30.000 decese – 9 iunie; aproximativ 27.000 decese – 15 iunie; circa 34.000 decese – 22 iunie şi 29 iunie; în jur de 32.000 decese – 6 iulie; 34.500 decese – 13 iulie, peste 37.000 decese – 20 iulie; peste 42.000 decese – 27 iulie; peste 40.000 decese – 3 august şi 10 august; circa 44.000 decese – 17 august; aproape 33.500 – 24 august; 42.362 de decese – 7 septembrie; 34.903 decese – 14 septembrie; 36.529 – 21 septembrie.

La 21 septembrie 2020, Statele Unite, India, Brazilia, Rusia, Peru, Columbia, Mexic, Africa de Sud, Spania şi Argentina ocupă, la fel ca în săptămâna precedentă, primele locuri în clasamentul ţărilor cu cele mai multe cazuri de COVID-19.

La data menţionată, ora 13.00, în topul ţărilor cu cele mai multe infectări raportate, cu peste 300.000 de cazuri, se aflau: Statele Unite (6.811.694 cazuri şi 199.512 decese), India (5.487.580 cazuri şi 87.882 decese), Brazilia (4.544.629 cazuri şi 136.895 decese), Rusia (1.105.048 cazuri şi 19.420 decese), Peru (768.895 cazuri şi 31.369 decese), Columbia (765.076 cazuri şi 24.208 decese), Mexic (697.663 cazuri şi 73.493 decese), Africa de Sud (661.211 cazuri şi 15.953 decese), Spania (640.040 cazuri şi 30.495 decese), Argentina (631.365 cazuri şi 13.053 decese), Franţa (491.553 cazuri şi 31.293 decese), Chile (446.274 cazuri şi 12.286 decese), Iran (422.140 cazuri şi 24.301 decese), Regatul Unit (396.744 cazuri şi 41.866 decese), Bangladesh (348.918 cazuri şi 4.939 decese), Arabia Saudită (329.754 cazuri şi 4.485 decese), Irak (319.035 cazuri şi 8.555 decese), Pakistan (306.304 cazuri şi 6.420 decese), indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţă
şi Ingineria Sistemelor (21 septembrie, ora 13.00).

Situaţia COVID-19 pe continente: America pe primul loc, Asia pe locul al doilea şi Europa pe locul trei

În privinţa distribuţiei COVID-19 pe continente, la 20 septembrie 2020, America se afla pe primul loc (cu circa 15,6 milioane de cazuri), Asia pe locul al doilea (cu circa 9,3 milioane cazuri) şi Europa pe locul al treilea (cu circa 4,4 milioane cazuri). Africa (1,4 milioane cazuri) şi Oceania (în jur de 32.000 cazuri) aveau cele mai puţine cazuri, informează site-ul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), www.ecdc.europa.eu.

Primele cinci ţări cu cele mai multe îmbolnăviri de pe continentul american erau, la 21 septembrie, Statele Unite, Brazilia, Peru, Columbia şi Mexic.

Potrivit statisticilor ECDC, pe continentul african, la 21 septembrie, cele mai multe cazuri se înregistrau în Africa de Sud, Egipt, Maroc, Etiopia şi Nigeria.

În Asia, primele cinci state care au raportat cele mai multe cazuri erau, la 21 septembrie, India, Iran, Bangladesh, Arabia Saudită şi Irak.

Statele din Europa cu cele mai multe îmbolnăviri erau, la 21 septembrie 2020, în ordine descrescătoare: Rusia, Spania, Franţa, Regatul Unit, Turcia, Italia, Germania, Ucraina, România, Belgia, Olanda etc, conform https://www.ecdc.europa.eu.

Statele cu cele mai puţine cazuri din Europa (sub 15.000) erau, la data menţionată: Vatican (12), Liechtenstein (113), Monaco (193), San Marino (723), Letonia (1.526), Andorra (1.564), Cipru (1.600), Islanda (2.307), Malta (2.731), Estonia (2.941), Georgia (3.695), Lituania (3.814), Slovenia (4.470), Slovacia (6.756), Luxemburg (7.718), Muntenegru (8.612), Finlanda (9.046), Albania (12.385), Norvegia (12.897), Croaţia (14.992) etc., conform hărţii Arcgis.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:21

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă duminică preşedintele, un scrutin în care victoria pare să revină actualului preşedinte, Zoran...

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele
Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:17

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice

Traficul aerian a fost perturbat vineri pe mai multe mari aeroporturi britanice, ducând la anulări şi întârzieri de câteva ore din cauza...

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice
Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:39

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri

După criza coaliţiei guvernamentale conduse de Olaf Scholz, preşedintele german a dizolvat oficial Parlamentul şi a convocat noi alegeri pentru...

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri
Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 09:39

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor

Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat joi o strategie de apărare pe zece ani, care cere creşterea...

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:39

Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta ‘mulţi străini’ a ieşit de pe şosea şi a...

Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:37

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice

Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme...

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:25

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră

Rusia a declarat joi stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a...

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:19

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)

Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de...

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)